Moarte suspectă în Capitală! Un bărbat de 56 de ani a fost găsit înjunghiat în fosta casă a lui George Coşbuc de pe Calea Plevnei.
Din primele cercetări ale polițiștilor, acesta ar fi băut împreună cu soția lui, iar până la tragedie nu a mai fost decât un pas.
În faţa oamenilor legii, femeia a negat că şi-a omorât soţul, susţinând că barbatul şi-ar fi provocat singur rănile. Anchetatorii nu exclud varianta crimei.
Polițiștii au găsit bărbatul înjunghiat în apartamentul din imobilul de pe Calea Plevnei. În casă se afla și soţia acestuia, care le-a spus oamenilor legii că el s-ar fi automutilat. Vecinii sunt însă de altă părere. Povestesc că cei doi au consumat băuturi alcoolice aseară. Anchetatorii au găsit mai multe sticle goale în locuință.
Trupul neînsufleţit al bărbatului a fost transportat la Institutul de Medicină Legală.
Femeia a fost dusă la audieri aseara. Ancheta a fost preluată de poliţiştii Serviciului Omoruri, sub coordonarea procurorilor de la Parchetul Tribunalului Bucureşti.