Brașov: O tânără de 21 de ani a fost violată de iubitul ei, împreună cu alți trei prieteni ai acestuia
O fată de 21 de ani a fost violată de iubitul ei și de alți trei prieteni de ai lui, în subsolul unei locuinţe din Braşov. Trei dintre agresori au fost arestați preventiv, în timp ce al patrulea este cercetat în libertate, transmite Mediafax.
Potrivit comisarului şef Liviu Naghi, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Braşov, fapta a avut loc în 28 octombrie, însă fata a sesizat Poliţia abia după trei zile, în 1 noiembrie.
Tânâra originară din Vaslui locuia în Brașov, acolo unde a fost ademenită de iubitul ei să coboare în beciul casei unde acesta locuia cu chirie. Acolo, bărbatul i-a propus fetei să facă sex cu el şi cu alţi trei prieteni de-ai lui, cu vârste cuprinse între 24 şi 30 de ani.
Fata a refuzat propunerea, fiind violată de cei patru bărbaţi. Ea a avut nevoie de două-trei zile de îngrijiri medicale.