Boureanu: Ne pregătim pentru referendum, vom fi alături de președinte. Luni la ora 11.00 are loc Colegiul Director al PDL

Boureanu: Ne pregătim pentru referendum, vom fi alături de președinte. Luni la ora 11.00 are loc Colegiul Director al PDL

Deputatul PDL Cristian Boureanu a declarat sâmbătă că formațiunea din care face parte se pregătește pentru campania de referendum, precizând că democrat-liberalii vor și alături de președintele Traian Băsescu, suspendat vineri din funcție în urma votului în plenul Parlamentului.
Ne pregătim de campania de referendum, vom fi alături de președinte, au avut loc mai multe discuții cu președinții de filială, vom organiza o serie de evenimente, o audioconferință, iar pentru luni la ora 11.00 a fost convocat Colegiul Director, la care vor participa toți președinții din țară și o parte din parlamentari”, a declarat Boureanu.

Întrebat în ce constă strategia de campanie pentru referendum a PDL, Boureanu a declarat: „Vor exista mai multe mitinguri de susținere, în mod clar există deja mitinguri în țară, sunt mitinguri spontane, nu sunt neapărat mitinguri organizate de noi, dar partidul va organiza niște mitinguri de susținere în țară, nu au fost până încă stabilite”.

Deputatul PDL a precizat că democrat-liberalii sunt încrezători că rezultatele la referendum vor fi în favoarea președintelui, adăugând că miza votului o reprezintă democrația din România.

Mergem în mod sigur alături de președinte, avem mare încredere că în momentul de față avem pentru ce să ne batem. Dincolo de numele președintelui, vorbim aici de democrația din România și cred că va fi unul din argumentele pe care îl vom folosi în această campanie”, a spus Boureanu.

Cristian Boureanu: Mergem alături de președinte la referendum

Embed: " />

Urmăriți B1TV.ro și pe
`