Gest şocant al unei femei de 27 de ani din comuna botoşăneană Pomarla. Tânăra care era gravidă în şase luni a născut copilul în wc-ul din spatele casei. Când au venit medicii să o trasporte la spital femeia nu a spus nimic despre pruncul nou născut care se afla printre dejecţiile din wc.
Când s-a întâmplat nenorocirea, femeia se afla singură acasă. La un moment dat, din cauza sarcinii avansate i s-a făcut rău şi a mers la toaleta din spatele casei, unde a născut copilul. A cerut ajutorul unei vecine pentru a ajunge la spital, dar nu le-a pomenit nimic medicilor ajunşi la faţa locului în legătură cu pruncul care se afla în hazna.
Vecina care o ajutase cu apelul la 112 a dezvăluit mai târziu familiei fetei toate cele întâmplate.
Poliţiştii sosiţi la faţa locului au reuşit să scoată pruncul la suprafaţă însă din păcate acesta nu prezenta nici un fel de semne vitale.
Tânăra mai are o fetiţă de 7 ani şi un băieţel de 3 ani, iar în urmă cu un an a mai pierdut o sarcină. Deşi ştia că are probleme, femeia nu a consultat nici un doctor în toată perioada sarcinii.
Poliţiştii vor face cercetări cu privire la cele întâmplate, iar dacă se va dovedi că fătul s-a născut viu şi a fost lăsat să se înece, mama riscă să fie acuzată de pruncucidere.