Borbely: UDMR va decide probabil marţi dacă susţine o moţiune de cenzură pe tema despăgubirilor
UDMR va decide probabil marţi dacă va susţine moţiunea de cenzură pe tema despăgubirilor, a declarat, duminică, vicepreşedintele politic al UDMR, Laszlo Borbely.
Acesta a declarat, duminică, la Târgu Mureş, că în urmă cu un an UDMR a împiedicat Guvernul din care făcea parte să promoveze o lege prin care se dorea oprirea restituirilor în natură.
Liderul UDMR a arătat că în prezent, deşi formaţiunea sa este în opoziţie, a obţinut acceptarea unor modificări la proiectul de lege privind despăgubirea foştilor proprietari de imobile naţionalizate şi că, după „discuţii şi propuneri suplimentare”, UDMR va decide dacă susţine moţiunea de cenzură care se aşteaptă să fie depusă de opoziţie, notează Mediafax.
„Acum am avut mai multe modificări, unele au fost acceptate, deşi suntem în opoziţie. A fost redusă de exemplu de la 25 de ani la 10 ani acea perioadă când instituţiile publice, deci în cel mult 10 ani trebuie să predea practic (proprietăţile) la culte şi la alţii, la care se restituie. Sunt şi alte modificări care le-am propus, ca să nu se mai întâmple ce s-a întâmplat cu colegii noştri Marko Attila şi cu cei doi care au fost în prima fază condamnaţi pentru că avut culpa de a retroceda către biserică o clădire. Vom mai avea discuţii, mâine, poimâine şi vom avea şi câteva propuneri suplimentare, pentru că ni se pare foarte lungă această perioadă în care cei care nu pot primi în natură vor primi eşalonat aceşti bani (despăgubiri – n.r.) sau pot să opteze pentru o altă variantă. Vom vedea, vom decide probabil marţi ce vom face, dacă vom fi şi noi semnatari sau nu ai moţiunii de cenzură care probabil că va fi înaintată de opoziţie. Vom decide marţi, în funcţie şi de discuţii”, a spus Borbely.
Acesta a arătat că varianta de lege care se prefigurează „este o variantă mai bună decât varianta iniţială” şi că UDMR şi-ar dori ca „încă două-trei amendamente” să fie acceptate.
Liderul UDMR a adăugat că este necesară sancţionarea drastică a situaţiilor în care, în ciuda deciziilor justiţiei, retrocedările sau despăgubirile nu sunt acordate.