BOR, atac fără precedent la adresa Gabrielei Firea: „A te lepăda de orice răspundere după care adaugi un grăbit «Doamne ajută», e proba supremă de abjecție și cinism”

BOR, atac fără precedent la adresa Gabrielei Firea: „A te lepăda de orice răspundere după care adaugi un grăbit «Doamne ajută», e proba supremă de abjecție și cinism”
Foto: Inquam Photos / George Călin

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a avut o reacție dură după afirmațiile Gabrielei Firea și s-a arătat de părere că „a te lepăda de orice răspundere după care adaugi un grăbit «Doamne ajută», e proba supremă de abjecție și cinism”. Deși nu a menționat-o pe Firea în comentariul său, declarațiile reprezentantului BOR par să se refere chiar la ministrul Familiei, care tocmai se delimitase public de scandalul căminelor de bătrâni.

Vasile Bănescu (BOR), atac fără precedent la adresa Gabrielei Firea

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române nu a menționat-o pe Gabriela Firea în mesajul postat pe Facebook, dar afirmațiile par să fi fost îndreptate chiar la adresa social-democratei.

„Monstruoasa banalizare a răului, dezumanizare și conștiință împăcată

Cruzimea este probabil fața cea mai hidoasă a omului pervertit, purtător de măști. Când toate cad, rămâne chipul dezgolit și hâd al cruzimii.

Când ea se manifestă în mod obscen față de bătrâni sau copii, maltratați ca și cum ar face parte din altă specie decât cea umană, avem de-a face în mod evident cu manifestarea insuportabilă a Răului absolut, lipsit de sens, deci absurd.

Surd la strigătele care imploră milă, hrană, apă.

Sa spui că nu știi ce se petrece într-un stabiliment public destinat unor persoane călcate în picioare de suferințe inimaginabile, deși ești cățărat suficient de sus încât să poți vedea nu doar în curtea proprie, ci până departe, a te lepăda de orice răspundere după care adaugi un grăbit «Doamne ajută», e proba supremă de abjecție și cinism.

Creștinismul afișat, clamat, formalizat, instrumentalizat este doar varianta plină de E-uri a religiei iubirii și confiscată antihristic de persoane adânc dedublate.

Realul creștinism e viu, agonic, pulsatil pe crucea răstignirii egoismului hrăpăreț, a egolatriei psihopatologice, a nepăsării cinice. El inspiră noblețe, care la rândul ei e milostivire, smerenie și bunătate care (ne) salvează”, a scris Vasile Bănescu, joi, pe Facebook.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)