Președintele interimar Ilie Bolojan a declarat, vineri, că nu se poate face performanță în administrația locală fără politici publice adoptate de administrația centrală, care să creeze condiții pentru acest lucru. Totodată, Bolojan a lansat un apel la o descentralizare a responsabilităților „cât mai mare posibil” către administrația locală, deoarece aceasta e mai apropiată de cetățeni și le cunoaște mai bine problemele.
„Nu putem face performanță în administrația locală dacă nu există politici publice care să ne creeze condițiile pentru acest lucru. Și ne-am bătut și trebuie să ne batem în continuare, dvs, ca politicile publice făcute de la nivel guvernamental, parlamentar, legile, să ne creeze condițiile pentru a ne face datoria față de cetățenii pe care îi reprezentăm la primării și la consiliile județene.
Cred că suntem conștienți cu toții că fără o descentralizare, fără un transfer de responsabilități cât mai mare posibil către administrația locală, nu vom putea valorifica apropierea pe care cei care au responsabilități în comunități o au față de cetățeni, în așa fel încât să dăm maxim posibil în condițiile date”, a declarat Ilie Bolojan, la Adunarea generală a Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România.
Ilie Bolojan, care a fost în trecut primar la Oradea și președintele Consiliului Județean Bihor, a mai afirmat că soluțiile la diversele probleme ale comunităților nu sunt aceleași peste tot, ci variază „în funcție de contextul local”.
„Dacă în anii în care am fost în administrație am reușit să fac ceva, e pentru că mereu am căutat să colaborez atât pe orizontală, cât și pe verticală cu toți cei cu care trebuia să colaborăm.
Cred că acum e o conjunctură bună să existe o colaborare între administrația locală, Guvern și majoritatea parlamentară, așa încât să putem performa în fiecare comunitate, că țara noastră nu se schimbă din București, ci din fiecare comunitate și județ”, a mai declarat președintele interimar al României.