Ilie Bolojan, președintele interimar al PNL, a declarat că la viitoarele alegeri prezidențiale trebuie să existe cât mai puțini candidați din partea forțelor proeuropene, astfel încât voturile să nu se mai risipească.
„Și în discuţia pe care am avut-o azi (luni – n.r.) cu colegii din PNL a fost clar că nu mai repetăm greşelile, ne-am învăţat lecţia şi vom căuta o formulă în care să existe un candidat care să aibă o coaliţie în spate”, a mai afirmat liberalul.
„Gândiţi-vă ce a fost în actuala coaliţie, când dimineaţa miniştrii lucrau ipotetic la Guvern şi după-amiaza candidaţii îşi lansau atacuri reciproce destul de dure. Vă puteţi imagina, dacă asta continuă, cu cele patru partide în coaliţie şi fiecare cu un candidat, doi-trei unde se va ajunge. (…)
Cred că trebuie găsită cea mai bună soluţie şi cu cât sunt mai puţini candidaţi, mai ales cei pro-occidentali, care-şi asumă aceste valori ale României moderne, cu atât e mai bine, cu atât certurile dintre partide sunt limitate”, a declarat Ilie Bolojan, la Digi24.
În opinia sa, dacă partidele proeuropene ar găsi un candidat care să poată să atragă voturi de la mai multe segmente de electorat, asta ar arăta că au înțeles votul dat de români la ultimele alegeri.
„Dacă suntem preşedinţi de partide sau nu suntem, trebuie să ne facem o analiză personală, dacă suntem în măsură să integrăm electorate. Dacă nu, trebuie căutat un candidat. România are personalităţi, dar trebuie să le vedem”, a mai afirmat Ilie Bolojan.