Bolojan a explicat cum se vor face restructurările la Senat: „Întrebarea e cum poți să stai, dar să iei salariu? Că în sectorul privat sunt oameni care trag din greu de dimineață până seara”

Bolojan a explicat cum se vor face restructurările la Senat: „Întrebarea e cum poți să stai, dar să iei salariu? Că în sectorul privat sunt oameni care trag din greu de dimineață până seara”
Sursă foto: Captură Video - Redactia Bihoreanul / YouTube

Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a explicat cum vor fi făcute restructurările de personal de la Senat. În acest context, el s-a întrebat retoric cum de unii angajați nu se simt prost că iau salariu fără sa facă nimic, în timp ce în sectorul privat „sunt oameni care trag din greu de dimineață până seara”.

Cum funcționează comisiile din Senat și de ce trebuie redus personalul. Explicațiile lui Bolojan

„Pe lângă fiecare comisie din Parlament – avem peste 20 de comisii în Senat – lucrează un corp tehnic de experți. Și avem comisiile care au foarte multă activitate – îți vine un proiect de lege, trebuie să-l avizezi sau să faci un raport. Unii au 700 de legi pe care le-au trecut prin comisie de-a lungul ciclului trecut. Deci au făcut peste 700 de rapoarte și nu știu câte avize și au cinci persoane la o comisie, să spunem de Buget sau Juridică. Și am comisia de Regulament, care a avut 14 rapoarte în patru ani și are tot cinci persoane.

Întrebarea e ce au făcut în ultimii patru ani. Nu trebuie să fii mare specialist ca să înțelegi că personalul nu a fost dimensionat în funcție de volumul de muncă. Vor rămâne doi, că altfel banii oamenilor efectiv sunt aruncați pe geam”, a explicat Ilie Bolojan, pentru Digi24.

Ce măsuri va lua Bolojan dacă vor fi „trântite” concursurile

„Întrebarea e cum poți să stai, dar să iei salariu? Nu te deranjează să nu faci nimic? Nu te deranjează să iei salariu fără să vii la serviciu, că ești în sectorul public? În sectorul privat sunt oameni care trag din greu de dimineață până seara. Și atunci normal că a fost un deranj, dacă tu ai fost obișnuit în această formulă”, a mai afirmat Bolojan, referindu-se la huiduielile cu care a fost întâmpinat anunțul său privind restructurările.

Președintele Senatului a precizat apoi că vor fi organizate concursuri, dar nu le va concepe el, ci aparatul tehnic.

„Din cei cinci funcționari care vor da concurs, vor rămâne doi. Au două posibilități: să facă un concurs corect – asta le-am recomandat – și să rămână cei mai buni doi oameni sau pot să trântească concursul. Pot să facă și asta, că e greu să urmărești acest tip de concursuri, dar vor rămâne cu doi oameni care n-au niciun fel de capabilitate și când vor trebui să facă un raport pe trimestru, ăia n-o să știe și vor fi penibili. Asta se va vedea și mă voi îndrepta atunci împotriva celor care au organizat concursul”, a mai declarat Ilie Bolojan.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:55 - Fanii canadieni ai unei echipe de hochei au huiduit imnul național al SUA, după anunțul lui Trump despre mărirea tarifelor impuse mărfurilor din Canada
23:43 - O femeie a murit și mii de oameni și-au părăsit casele în timp ce inundațiile mătură Australia. Autoritățile au avertizat localnicii să se ferească și de crocodilii aduși de curenți
23:25 - Anunț șoc în NBA, Luka Doncic se mută la L.A. Lakers. Kevin Durant: „Este o nebunie!”
23:02 - Crin Antonescu: „Dacă PSD și-ar fi anunțat susținerea pentru Nicușor Dan, mai era PSD-ul pentru o anumită categorie la fel de nesuferit?”
22:35 - Crin Antonescu: Din 1990, încă din primele zile, elitele și-au și asumat un anumit rol, un anumit mesaj, bilanțul nu este unul fericit
21:49 - Toni Greblă, șef AEP, despre ipoteza că cineva ar fi atacat cibernetic informațiile AEP: „Este imposibil ca cineva să poată să atace cu succes în același timp, 7 servere, aflate în 7 locuri diferite”
21:32 - Accident grav pe DN 7, judeţul Vâlcea, cu trei vehicole implicate: Două persoane au rămas încarcerate, în zonă se circulă greu
21:19 - Toni Greblă: „Eu nu demisionez acum din două motive”. Șeful AEP consideră că alegerile din 24 noiembrie 2024 au fost foarte bine organizate
21:01 - Toni Greblă, șef AEP, despre cei care s-au autodenunțat că au primit bani în campania electorală: „Nu am primit nicio informare de la Servicii. Ce vreți să facă AEP?!”
20:42 - Toni Greblă, șef AEP: „Pentru afișele care nu erau inscripționate, am solicitat poliției județene din județele respective, să identifice imprimeria, tipografia, să ne comunice cine le-a comandat. Până în prezent niciuna dintre acestea nu ne-au răspuns. Sunt 4 sau 5 județe”