Bogdan Steriopol, noul consilier al ministrului Educației, a fost concediat din redacția unui ziar de sport după ce a scurs informații confidențiale către Anamaria Prodan

Publicat: 22 11. 2019, 10:47
Foto: gsp.ro

Bogdan Steriopol, proaspăt numit consilier al Monicăi Anisie, noul ministru al Educației, a fost concediat de ProSport, în 2013, după ce a scurs informații confidențiale din redacție către Anamaria Prodan Reghecampf. Și a făcut-o într-un moment extrem de sensibil pentru presa sportivă din România, după cum explică jurnalistul Costin Ștucan, pe blogsport.gsp.ro.

Ștucan povestește că l-a cunoscut pe Steriopol în redacția ProSport, în 2012. Nu era un încuiat, dar nici un ziarist strălucitor, în schimb deținea un avantaj: o avea sursă pe Anamaria Prodan Reghecampf.

„În 25 septembrie 2013 – ca urmare a unui mesaj josnic postat de Anamaria Prodan Reghecampf la adresa unor ziariști ai Gazetei – conducerea ziarului concurent, ProSport, le-a propus celor de la Gazeta să ia împreună atitudine împotriva impresarei și să o interzică în paginile celor două publicații de sport”, explică jurnalistul Costin Ștucan, pe blogsport.gsp.ro.

Ce scrisese Anamaria Prodan? „Jeguri umane!!! sa va uitati la poze si sa salivati!!! dupa sa dea Dumnezeu sa muriti in chin si in cancer!!!! asta va doresc!!! si voi si familiile voastre!!”.
Costin Ștucan susține că, a doua zi, Gazeta și ProSport au ieșit pe prima pagină cu mesajele “Roșu pentru Anamaria Prodan” și “Nu ne interesezi”. Numai că, în seara de dinaintea publicării, Bogdan Steriopol a fotografiat pe ascuns prima pagină de a doua zi și a trimis-o Anamariei Prodan Reghecampf, care a și publicat-o pe Facebook.

„E ca și cum un consilier dezvăluie cuiva din exterior secrete dintr-un minister”, a remarcat Ștucan.

Pentru gestul său, care a încălcat grav etica jurnalistică, Steriopol a fost concediat.

Recent, Bogdan Steriopol a explicat pentru Libertatea care va fi rolul său în Ministerul Educației: „Rolul meu la Ministerul Educatiei este de a facilita relatia interministeriala dintre Ministerul Educatiei si Ministerul Tineretului si Sportului. Ca jurnalist am avut ocazia sa cunosc indeaproape aceasta lume a sportului, sa inteleg cum functioneaza, de ce anume este nevoie pentru a face performanta si cat de important este sa investim in copii si tineri”.