Bogdan (PNL): Județul Olt este în topul zonelor cu cea mai mare emigrație. Lucrurile trebuie să înceteze. Sunt cifre uriașe, care arată clar că oamenii nu și-au mai găsit viitorul aici

Publicat: 19 04. 2019, 17:24
foto: Hepta.ro / Mediafax Foto / Emanuel Titus iliesi

Rareș Bogdan, candidatul care deschide lista depusă de PNL pentru cursa spre Bruxelles, a afirmat că emigrația masivă a românilor trebuie să înceteze, precizând că unul dintre județele „fruntașe” la capitolul exod este Olt.

„ Sigur că, venind în orașele acestea, aflu o grămadă de lucruri. Aflu, de exemplu, că, printre județele unde sunt cei mai mulți cetățeni români plecați în străinătate – copii, părinți, frați – în Italia, în Marea Britanie, în Spania este exact județul Olt. Deci în topul celor plecați este județul Olt. Din Balș au plecat 5.000 de oameni. Din Slatina vorbim de 25.000 de oameni plecați. Sunt cifre uriașe, care arată clar că nu și-au mai găsit viitorul aici sau s-au dus pentru a trimite bani părinților în vârstă, copiilor, soțiilor rămase cu copilașii acasă. Lucrurile astea trebuie să înceteze”, a spus Rareș Bogdan.

El a explicat că românii din zonele cu mai multe probleme trebuie să preia exemplul orașelor care s-au schimbat cu ajutorul banilor europeni, ilustrând câteva administrații din țară căruia lui i se par de succes. Astfel, Bogdan a afirmat că oamenii ar putea fi convinși că se poate trăi mai bine stând de vorbă cu ei, „prezentând exemplele unor orașe care s-au schimbat sau unor județe care s-au schimbat în mod radical, și nu toate sunt în Transilvania sau în Banat, sunt și Suceava, cu primarul Lungu, care a adus bani europeni – peste 100 de milioane, și cu președintele Consiliului Județean, și Botoșaniul lui Cătălin Flutur a adus bani europeni”.

Nu în ultimul rând, Rareș Bogdan a subliniat că marele pariu al PNL va fi să nu dezamăgească oamenii, explicând că, în incursiunile prin țară, a avut parte de câteva surprize plăcute.

„Acesta va fi marele nostru pariu. Să nu vă dezamăgim și să facem ce trebuie pentru România. Și vom face ceea ce trebuie pentru România. După 35 de zile de campanie, cea mai mare surpriză pentru mine, în afara multor oameni care mi-au spus sigur că m-au urmărit ani în șir la televizor, foarte multor – cred că peste 50% dintre oamenii cu care m-am întâlnit și le mulțumesc pentru asta, e această încredere și această surpriză plăcută a schimbării unei părți din România”, a spus Rareș Bogdan.