Bogdan Paraschiv, despre alegerile pentru București: Gabriela Firea acum trei săptămâni îi bătea pe toți, inclusiv pe Nicușor Dan. Rămâne un om de echipă și își va aduce contribuția (VIDEO)
Bogdan Paraschiv, subsecretar de stat în Ministerul Familiei, a vorbit despre alegerile locale din 2024, marți, pe B1 TV, la „Actualitatea” cu Tudor Mușat, și s-a arătat de părere că Gabriela Firea „rămâne un om de echipă și își va aduce contribuția” chiar dacă nu va candida în cursa pentru Primăria Capitalei.
Bogdan Paraschiv, pe B1 TV, despre alegerile locale
Pornind de la situația din Timiș, subsecretarul de stat a amintit că PSD și PNL au optat pentru strategii comune și în alte zone ale țării.
„Și în alte județe, acolo unde USR are primari, cele două partide ale coaliției de guvernare au ales încă de mult timp să aibă candidați comuni pentru a câștiga acele orașe, și iată că strategia lor ține de bucătăria pe care au gândit-o și de sondajele de opinie care au reieșit în urma testării acestor oameni”, a declarat Bogdan Paraschiv.
El a vorbit și despre situația de la București, și despre absența Gabrielei Firea din cursa pentru Primăria Capitalei.
„Vorbim de cele mai mari partide ale României, PSD și PNL. Iată că de aceea au și doi șefi de campanie (…). Sunt sigur că, așa cum a și spus și așa cum am reușit să o cunosc și eu câtva timp, (Gabriela Firea, n.r.) rămâne un om de echipă și își va aduce contribuția în a crește în sondaje. Oarecum îi înțeleg amărăciunea, pentru că, așa cum am spus mai devreme, vorbim de persoana care acum trei săptămâni îi bătea pe toți, inclusiv pe Nicușor Dan și pe toți cei care mai erau prin această scenă”, a mai spus Bogdan Paraschiv.