Bogdan Matei (PSD), despre situația de la Spitalul Sf. Pantelimon: Avem de-a face cu niște călăi angajați ai sistemului de sănătate. Și la nivelul Corpului de Control, personajele de acolo vor trebui să meargă acasă (VIDEO)

Publicat: 07 08. 2024, 21:45
Actualizat: 07 08. 2024, 22:06
Sursa foto: Facebook / @Bogdan-Constantin Matei

Senatorul PSD, Bogdan Matei, a fost prezent în emisiunea Actualitatea, moderată de Tudor Mușat, pe B1 TV, unde a comentat situația de la Spitalul Sf. Pantelimon, unde 17 pacienţi internaţi la terapie intensivă au decedat în doar patru zile, iar un angajat al spitalului a reclamat că bolnavii au primit doze reduse de noradrenalină.

„Cu siguranță că astfel de demiteri sau demisii vor continua și la nivelul Corpului de Control”

Bogdan Matei a fost întrebat cum e posibil să avem o astfel de concluzie acum, dar în raportul Corpului de Control al ministrului Sănătății, în ancheta administrativă făcută de spital să se pretindă că nu e nimic.

“Probabil o să supăr pe cineva, dar mai puțin contează. Doctorii s-au controlat pe doctori și din Corpul de control al ministrului, tot doctori au fost, că altfel nu se poate explica faptul ca, într-un raport al Corpului de Control al ministrului să scrii că totul e în regulă și, de fapt, noi să vedem aici că avem de-a face cu niște călăi angajați ai sistemului de sănătate. Că aceștia sunt niște călăi.

Or din această perspectivă, cred cu tărie că va trebui, ca și la nivelul Corpului de Control personajele, personalitățile de acolo, dacă există și personalități, vor trebui să meargă acasă, pentru că așa mi se pare normal, din moment ce timp de 4 luni de zile sau acum 4 luni de zile, ai scris că totul e în regulă, deși n-avea cum să fie în regulă, pentru că acest rechizitoriu este ceva de neimaginat, de neimaginat, astăzi, pentru anul 2024, dar nu numai, și cu siguranță că astfel de demiteri sau demisii vor continua și la nivelul Corpului de Control, dacă, repet, ceea ce spuneți și dumneavoastră se adeverește în sensul că în interiorul documentului făcut de către Corpul de Control reiese că totul este în regulă”.