Bogdan Matei (PSD), despre consultările de la Guvern privind data prezidențialelor: Întreg scenariul nu ar fi fost unul de care să vorbim azi, dacă se respecta o decizie din interiorul coaliției. Probabil colegii noștri de la PNL au o strategie (VIDEO)

Publicat: 01 07. 2024, 21:38
Sursa foto: Facebook / Bogdan Constantin Matei

Senatorul PSD, Bogdan Matei, a vorbit în cadrul emisiunii Actualitatea, moderată de Tudor Mușat, pe B1 TV, despre consultările de la Guvern, pe care le-a avut Marcel Ciolacu cu partidele politice, privind finalizarea calendarului electoral.

Bogdan Matei a ținut să precizeze faptul că întreg scenariul nu ar fi avut loc dacă se respecta o decizie din interiorul coaliției.

„Au fost chemate toate partidele parlamentare și neparlamentare, ce au participat la aceste alegeri locale și europarlamentare”

Senatorul PSD a fost întrebat care e motivul pentru care au loc aceste negocieri și cine a fost chemat, de fapt.

„În principal, au fost chemate toate partidele parlamentare și neparlamentare, care au participat la alegerile locale. Dacă ne uităm, toate aceste partide au fost chemate la aceste consultări făcute, sigur, pare o premieră, este probabil și o premieră, să faci astfel de consultări la Palatul Victoria, însă în ansamblul său, au fost chemate toate partidele și parlamentare, și neparlamentare ce au participat la aceste alegeri locale și europarlamentare.

Concluzionand, să zicem că am mers pe o consultare a partidelor vocale, de care știm, s-au implicat mult mai mult”, a spus politicianul.

Bogdan Matei a fost chestionat și cum de reprezentanți ai PUSL au fost chemați la aceste consultări.

“Pentru că au avut rezultate, au consilieri locali la Primăria Sectorului 5, dacă nu mă înșel, cred că au și consilier la Primăria Municibogdan mateipiului București. Dacă ne uităm la REPER, același lucru, și dumnealor au reușit să câștige 3 consilieri la Primăria Generală a Capitalei.

Dacă facem referire la PUSL, au și un primar la Sectorul 5. Ăsta este argumentul, că toți cei care au obținut ceva notabil, în spatele unui partid politic, au fost chemați la aceste consultări și urmează ca și mâine să se finalizeze aceste consultări”,  a explicat Bogdan Matei.

„Probabil colegii noștri de la Partidul Național Liberal au o strategie”

„Întreg scenariul nu ar fi fost unul de care să vorbim astăzi, dacă se respecta o decizie din interiorul coaliției. Dar, sigur, că acum, pe de o parte, trebuie să înțelegem fiecare partid politic în parte, pentru că au fiecare anumite strategie în interiorul lor. Probabil colegii noștri de la Partidul Național Liberal au o strategie, considerând faptul că dacă aceste alegeri vor merge la termen, în urma analizei pe care și-au făcut-o, după aceste alegeri, vor avea șanse mult mai mari pe ceea ce înseamnă alegeri prezidențiale. Noi ne-am făcut scenariul nostru și fiecare partid în parte, sigur, că are scenariu. Am și văzut astăzi câteva reacții din partea președinților, care au fost chemați la consultări.

Părerile sunt împărțite, dacă ne uităm la reacția președintelui Simion, spune că domnia sa și-ar dori ca alegerile să fie în septembrie. Sigur, toate partidele au același discurs, noi suntem pregătiți în orice zi, oricând. Trecând peste acest discurs, pe care îl știm cu toții, revenind la strategiile fiecărui partid în parte, dacă ne uităm la USR, colegii noștri de la USR, dumnealor vor alegeri la termen, dacă nu mă înșel, și atunci sigur că vom vedea foarte clar care este, să zic așa, echilibruL din punct de vedere al opiniilor împărțite la aceste consultări. Dar, repet, decizia este în continuare tot acolo, în interiorul Guvernului României, pentru că este atributul strict al Guvernului. Cineva spunea că depășim Constituția și așa mai departe. În acest moment, nu depășim sub nicio formă Constituția. În Constituție se specifică foarte clar modalitatea cum poți să faci aceste alegeri, o dată la 4 ani, în cazul alegerilor locale, prezidențiale, parlamentare, o dată la 5 ani. Nu spune nici dată, nici absolut nimic. Tocmai de aceea, Constituția a lăsat ca data să fie atributul Guvernului României”, a mai spus senatorul.