Bogdan Matei (PSD), după circul făcut de Șoșoacă în Parlamentul European: Noi, clasa politică, nu am făcut îndestul, astfel încât să-i convingem pe oameni că astfel de personaje nu au ce căuta nici în Parlamentul României și mai ales în PE (VIDEO)

Bogdan Matei (PSD), după circul făcut de Șoșoacă în Parlamentul European: Noi, clasa politică, nu am făcut îndestul, astfel încât să-i convingem pe oameni că astfel de personaje nu au ce căuta nici în Parlamentul României și mai ales în PE (VIDEO)
Sursa foto: Facebook / Bogdan Constantin Matei

Senatorul PSD, Bogdan Matei, a comentat în cadrul emisiunii Politica Zilei, moderată de Ioana Constantin, pe B1 TV, circul făcut de Diana Șoșoacă, joi, în Parlamentul European.

„Singura măsură ce nu a fost luată în Senatul României a fost aceea de a fi evacuată din plenul Senatului”

Bogdan Matei a fost întrebat ce părere are despre comportamentul Dianei Șoșoacă și în cazul în care era aplicat regulamentul în Parlamentul României, nu mai vedeam așa ceva în Parlamentul European.

„Cu siguranță am fi văzut și în Parlamentul European aceeași atitudine pentru doamna Șoșoacă, pentru că singura măsură ce nu a fost luată în Senatul României a fost aceea de a fi evacuată din plenul Senatului. În rest, sigur că toate măsurile celelalte au fost luate de la diminuări pecuniare, până la întreruperea microfonului și așa mai departe.

Însă nimic și nimeni nu o putea opri, pentru că aceasta doar răcnea în Senatul României, ceea ce a încercat să facă și în Parlamentul European.

Nu-i mai puțin adevărat că de la nivelul Parlamentului European avem mai multă autoritate și nu i s-a permis să continue acest circ și în Parlamentul European. Este păcat, pentru că ceea ce construim, ca și vizibilitate, în afara țării, din punct de vedere sportiv, cultural, iată că este umbrit de această atitudine a unui europarlamentar, care, vrem, nu vrem a fost trimis în Parlamentul European de către populația noastră.

Cred că noi, clasa politică, nu am făcut îndestul, astfel încât să-i convingem pe oameni că astfel de personaje nu au ce căuta nici în Parlamentul României și mai ales în Parlamentul European”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`