Politică - 19 nov, 16:42
Bogdan Matei, noul ministrul al Tineretului şi Sportului, a obţinut nota 2,75 la examenul de titularizare.
Matei a fost fotbalist în liga a III-a și, la începutul anilor 2000, s-a înscris la Facultatea de Sport. A ajuns apoi profesor, dar a avut probleme serioase la titularizare, notează digiport.ro.
În 2006, la prima încercare, a luat doat 2,75. Apoi, anul viitor, a încercat din nou și a luat 5,25. Într-un final, abia în 2012 a reușit și el să obțină o notă de trecere. Iar acum e ministru.
Senator PSD, Bogdan Matei s-a făcut de răs încă de la începutul mandatului de parlamentar, când a crezut că aleșii urmează să voteze Codul lui Hammurabi, adică o serie de legi de acum 3.700 ani. (Detalii AICI)