Bogdan Huțucă (PNL): ‘Abramburica’ Andronescu desființează clase de liceu în localitățile cu primari non-PSD
Deputatul PNL Bogdan Huțucă critică dur decizia ministrului Educației, Ecaterina Andronescu, care a hotărât să se revină asupra învățământului profesional desființând mai multe clase de liceu.
„Alansat un program vast de închidere a claselor de liceu în întreaga țară, motivul invocat fiind acela că înființează clase profesionale. Această decizie reprezintă însă un dezastru pentru mii de elevi care nu vor mai avea acces la educație pre-universitară și nu vor mai beneficia deci de șanse egale în societate”, atrage atențialiderul PNL Constanța.
Potrivit liberalului, consecințele sunt „dramatice” pentru mii de elevi din localități mai sărace pentru care educație era singura șansă de a reuși în viață.
„Accesul la liceu pentru aceștia va fi îngreunat dacă părinții nu au destulă forță financiară pentru a-i ajuta să facă naveta în altă localitate. De aceea, va crește riscul de abandon școlar. Un alt efect negativ va fi dispariția normelor profesorale de matematică fizică, română și alte materii care vor fi predate mai puțin”, explică Huțucă.
Deputatul PNL amintește că cea care a desființat școlile profesionale este tot Ecaterina Andronescu. După ce a văzut dezastrul pe care l-a provocat, aceasta încearcă să repare situația, dar măsurile par să înrăutățească starea edicației românești.
„După cum ne amintim, tot Ecaterina Andronescu este cea care a desființat liceele de arte și meserii, pentru a susține dezvoltarea fabricilor de diplome pesediste.
Abramburica reînînființează acum clase de meserii în anumite licee, însă această decizie nu are la bază un studiu sau măcar un dialog cu oamenii de afaceri din zonă. De exemplu, aceste licee profesionale pot fi înființate în parteneriat cu mari angjatori, așa cum este Șantierul Naval din Constanța”, arată Huțucă.
Aceste așa-zise reforme ascund însă și dorința PSD de a micșora cheltuielile cu cadrele didactice, dorința PSD fiind aceea ca unii profesori să renunțe la această meserie”, mai spune liderul liberal.
Decizia Ecaterinei Andronescu ar trebui să se aplice în mod egal peste tot, însă cu toate acestea PNL consideră că cele mai afectate sunt orașele conduse de primari non-PSD.
“În județul Constanța, Andronescu vrea să desființeze clase de liceu în localități precum Ovidiu, Mihail Kogălniceanu, Poarta Albă, Hârșova, adică în localități în care există primari PNL. Putem spune deci că asistăm la o lovitură cinică pe care o primesc mii de elevi din România a căror singură vină este că părinții lor nu au votat cu PSD”, spune liderul PNL.