Bogdan Glăvan, despre proteste: Promisiunea fără acoperire de creștere a pensiilor cu 40% a echivalat cu o invitație la cerut bani. Bugetul riscă să explodeze chiar din prima lună a anului (VIDEO)

Publicat: 18 01. 2024, 21:19

Profesorul de economie Bogdan Glăvan a declarat joi, pentru B1 TV, că tot mai multe categorii sociale ies în stradă cu diverse revendicări deoarece coaliția PSD – PNL a promis (și a și trecut în lege) o creștere a pensiilor în medie cu 40% de la 1 septembrie anul acesta, dând astfel impresia că are bani de dat. Așa că oamenii cer. Numai că bugetul țării are în continuare mari probleme, care se vor acutiza, căci aplicarea măsurilor cerute de manifestanți va însemna noi cheltuieli. Astfel, bugetul țării riscă să explodeze chiar din prima lună a anului, a mai spus Glăvan.

Declarațiile au fost făcute în cadrul Știrilor B1 TV, prezentate de Andreea Moraru.

Cum explică Bogdan Glăvan protestele tot mai extinse

„Guvernul e prins între ciocan și nicovală și a ajuns în situația asta din pricina unei acțiuni inconștiente, iraționale, aceea de a anunța creșterea pensiilor cu 40%, ceea ce depășește simțul măsurii. Cred că orice om din țara asta își dă seama că chiar dacă sunt multe inechități și multe pensii mici – multe necrescând în toamnă, o să vedeți! – trebuie să avem un simț al măsuri în cheltuirea banului public. Nu putem repara peste noapte ceea ce n-au făcut în 10 ani…

Când Guvernul a anunțat acest lucru, cu scopul de a cumpăra voturi, restul categoriilor sociale au înțeles că s-a deschis sezonul la cerut bani. Și chiar dacă pe fond suferă și sunt îndreptățite să ceară repararea unor prejudicii cauzate de inflație ,alimentată tot de coaliție, această dinamică perversă a adus în situația în care suntem azi și practic vedem că bugetul riscă să explodeze după prima lună din acest an.

Să nu uităm că avem și acel protest masiv al sindicatelor din sănătate, unde vorbim de sute de mii de oameni, nu de câteva mii. Or nu are ce să facă Guvernul decât să cheltuiască mai mulți bani și să se ducă pe tobogan, că asta a știut să facă”, a declarat profesorul de economie.

Acesta a explicat apoi că mai multe cheltuieli însemană deficite mai mari, iar deficite mai mari înseamnă datorii mai mari pe care tot noi va trebui să le plătim. Și taxele vor crește, că banii pentru aceste cheltuieli trebuie să vină de undeva. În acel moment vom intra într-un conflict social și mai mare.

Noi cheltuieli pe un buget și așa împovărat

Glăvan a mai susținut că, parțial, revendicările și deciziile agreate sunt bune, dar „trebuie să avem în vedere și ce se întâmplă în restul Europei și aici ajungem la cererile fundamentale legate de RCA, că asta e o chestiune dureroasă pentru agricultori”.

„Această plafonare a prețului și recalculare, schimbarea formulei în mod special pentru transportatori nu face decât să creeze iar două categorii de români, de rangul unu și doi. Adică eu și dvs, care vom avea RCA-ul calculat într-un fel, și alții, care vor avea un RCA calculat altfel. Nu suntem egali în țara asta… Dacă asiguratorii sunt împovărați cu o măsură care-i face să vândă în pierdere, ghiciți de unde-și vor recupera paguba? De la noi, evident!

Deci această politică e o învrăjbire economică și socială, e foarte toxică și cedeam că scăpăm de ea, că dl premier ne-a tot promis de un an că luptă contra inechităților și peivilegiilor și vedem că acum face fix acest lucru”, a mai afirmat Bogdan Glăvan.

Acesta a precizat apoi că și revendicările mai mici ale protestatarilor au un impact bugetar.

Și toate astea se întâmplă în contexul în care Consiliul Fiscal deja a avertizat că bugetul pe acest an are venituri supraestimate și cheltuieli subestimate, a amintit Glăvan. Iar la vremea respectivă nici nu erau în discuție cheltuielile suplimentare ce vor fi generate de punerea în aplicare a revendicărilor protestatarilor.