Partidul România Unită cere naţionalizarea OMV Petrom pentru nerespectarea contractului de privatizare, anunţă şeful formaţiunii Bogdan Diaconu, informează B1 TV. El consideră că Petrom trebuie să se întoarcă la statul român, deoarece OMV nu și-a respectat obligațiile, deși profiturile făcute pe seama României au fost uriașe.
”Este vorba despre ceea ce rezultă din raportul Curții de Conturi, care a fost făcut public, și în care am descoperit că Curtea de Conturi scrie negru pe alb că OMV nu și-a respectat clauzele din contractul de privatizare, ceea ce conduce direct la o acțiune a statului român de anulare a contractului de privatizare și de revenire a Petrom în propritatea statului român”, a susținut Bogdan Diaconu.
#DIRECT_ONE_uciulw#
Acesta mai spune că programul de guvernare al formaţiunii pe care o conduce prevede ca toate obiectivele privatizate de către statul român să fie naționalizate dacă cei care le-au cumpărat în condiții foarte avantajoase nu își respectă obligațiile din contracte.
”Am spus foarte clar: Petrom trebuie să se întoarcă sub controlul statului român pentru că OMV nu și-a respectat obligațiile contractului de privatizare și iată alt paradox trist pentru națiunea română și pentru România: cine a cedat Petromul cu tot cu resursele din subteran poporului român astăzi a făcut o crima uriașă pentru că știm cu toții că controlul OMV a fost preluat oficial de către Gasprom și iată cum resursele poporului român au ajuns sub controlul Moscovei”, a mai spus Diaconu.