Bogdan Aurescu: România şi Croaţia sunt pregătite pentru aderarea la Schengen. Primirea lor e și în interesul UE (VIDEO)

Bogdan Aurescu: România şi Croaţia sunt pregătite pentru aderarea la Schengen. Primirea lor e și în interesul UE (VIDEO)
Captură Video: MAE / Facebook

Bogdan Aurescu, ministrul de Externe, a declarat, după o discuție cu omologul croat Gordan Grlic Radman, că atât România, cât și Croația sunt pregătite să facă parte din Schengen și sunt parte din soluția UE în ce priveşte gestionarea fluxurilor migratorii.

Aurescu: România și Croația sunt pregătite pentru Schengen

„Împărtăşim o evaluare comună, anume aceea că extinderea Schengen va contribui la întărirea frontierelor externe ale UE, la crearea unui spaţiu Schengen mai puternic şi mai rezilient în faţa provocărilor la adresa securităţii interne a UE.

Atât România, cât şi Croaţia sunt pregătite pentru aderare şi sunt parte a soluţiei de care are nevoie UE în ce priveşte gestionarea fluxurilor migratorii.

E clar că este în interesul UE ca spaţiul Schengen să fie întărit prin includerea ambelor state”, a declarat Bogdan Aurescu, în cadrul unei conferințe de presă comune cu Gordan Grlic Radman.

Ce a spus ministrul croat de Externe despre aderarea la Schengen

La rândul său, ministrul croat a spus că țara sa susține aderarea României și a Bulgariei la Schengen.

„Croaţia se aşteaptă la o decizie pozitivă din partea Consiliului European de a intra în Schengen și susţinem adoptarea aceleiaşi decizii pentru România şi Bulgaria”, a afirmat Gordan Grlic Radman aflat, luni, în România.

Austria e de acord cu aderarea Croației la Schengen, dar se opune în cazul României și Bulgariei

Declarațiile au fost făcute în contextul în care sunt câteva state UE care se opun mai ales aderării României și Bulgariei la Schengen. Declarații în acest sens au venit din Olanda, Suedia și Austria.

Poate cel mai categoric a fost cancelarul austriac Karl Nehammer, care a declarat că susține aderarea Croației, dar e posibil să-și folosească dreptul de veto în cazul României și Bulgariei deoarece aceste țări nu au făcut suficient pentru a gestiona valurile migratorii.

În paralel, în presa bulgară a fost exprimată temerea că Bulgaria va fi scoasă din acest grup, așa încât acum să fie acceptate în Schengen doar Croația și România. Iar jurnaliștii bulgari de la Capital spun că există posibilitatea ca doar Croația să fie acceptată.

Numai că și în cazul țării noastre a fost vehiculată ideea unei posibile amânări și asta chiar de către președintele Klaus Iohannis.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
10:45 - Un polițist de frontieră s-a împușcat în cap. Urma să efectueze paza la o secție de votare din Giurgiu
10:28 - Alegeri prezidențiale. Județele cu prezența cea mai mare la vot. Cine se află pe ultimele locuri
10:15 - Atac armat lângă ambasada Israelului din Amman: Trei polițiști răniți și atacator împușcat mortal
10:02 - Nicușor Dan: Pentru prezidențiale, am votat pentru democrație și pentru o direcție occidentală a României, iar la referendumul local, pentru ca Bucureștiul să devină un oraș ordonat, guvernabil, administrabil (VIDEO)
09:44 - Drone neidentificate observate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie: „Continuăm să ne monitorizăm spaţiul aerian”
09:36 - Reprezentanții MAI au transmis primele date din România, după deschiderea urnelor: „Efectivele MAI au întocmit 3 dosare penale cu privire la posibile infracțiuni”. Principalele fapte interzise în ziua votului
09:21 - Marcel Ciolacu: „Am votat pentru o Românie în care românii să aibă un trai decent și pentru o Românie a cărui președinte să muncească pentru țară și pentru poporul său” (VIDEO)
09:04 - Salvamont România a primit 17 de apeluri în ultimele 24 de ore. Au fost salvate 25 de persoane
09:00 - Ludovic Orban, înainte de a vota pentru prezidențiale: În ultima săptămână s-a lansat masiv o dezinformare. Este o minciună gogonată, să nu cumva să mă votați, să votați candidata pe care v-am rugat să o votați (VIDEO)
08:49 - Erupție vulcanică surprinsă din avion: Imagini spectaculoase filmate de pasageri (VIDEO)