Bogdan Aurescu, mesaj de Ziua Românilor de Pretutindeni: MAE va continua să promoveze cu prioritate valorile identitare româneşti în afara graniţelor

Publicat: 31 05. 2015, 19:14
Foto: paginaeuropeana.ro

Bogdan Aurescu, a transmis românilor din străinătate că promovarea valorilor identitare românești în afara granițelor va rămâne o prioritate pentru Ministerul Afacerilor Externe. De asemenea, el a adăugat că de Ziua Românilor de Pretutindeni ar trebui să ne amintim de valorile ce leagă poporul român, indiferent de unde ne-am afla.

“Anul acesta sărbătorim pentru prima dată Ziua Românilor de Pretutindeni în ultima duminică a lunii mai. Cu această ocazie, transmit cele mai calde urări de bine tuturor românilor aflaţi în afara graniţelor ţării!

Ziua Românilor de Pretutindeni reprezintă cel mai potrivit prilej să ne reamintim să preţuim împreună valorile noastre comune: limba română, simbolurile naţionale, tradiţiile autentice ale poporului nostru.

MAE va continua să promoveze cu prioritate valorile identitare româneşti în afara graniţelor”, a transmis Aurescu pe site-ul MAE.