Bogdan Aurescu: Ideea aderării României la spațiul Schengen nu este abandonată. Trebuie să găsim momentul potrivit

Publicat: 20 10. 2015, 10:05
Foto: B1 TV

Bogdan Aurescu, ministrul Afacerilor Externe, afirmă că România nu abandonează obiectivul de a adera la spațiul Schengen.

Însă, va trebui găsit un moment propice pentru a duce mai departe proiectul.

„Intrarea în spațiul Schengen pentru România și pentru Bulgaria reprezintă o obligație prevăzută de tratatele de aderare a acestor state la Uniunea Europeană, prin urmare nu putem să abandonăm un astfel de proiect. În egală măsură trebuie să fim, însă, conștienți de faptul că în acest moment prioritatea pentru Uniunea Europeană este gestionarea acestei probleme a migrației. Statele europene au fost extrem de concentrate, dacă nu aproape în totalitate în ultimul timp, pe gestionarea acestei probleme”, susține șeful diplomației române într-un interviu acordat Agerpres.

Ministrul susține că regulile spațiului Schengen nu au fost făcute pentru a fi aplicate unui număr atât de mare de solicitanți de azil, așa cum se întâmplă în cazul crizei refugiaților.