Boc, Udrea, Flutur și Oltean au demisionat din conducerea PDL. Colegiul director a respins alegerile interne. Se discută despre o Convenție Națională
UPDATE 20:30: După ce Emil Boc a renunțat la șefia partidului, se pare că discuțiile se îndreaptă către convocarea unei Convenții Naționale în august, arată EVZ.
UPDATE 19:47: Ultimele informații sugerează că Emil Boc și-ar fi depus mandatul din fruntea PDL.
UPDATE 19:20: Cele două variante propuse de președintele PDL, Emil Boc, au căzut la vot.
UPDATE 18:52: Colegiul Director al PDL a respins organizarea unor alegeri interne pentru desemnarea unei noi conduceri, cu 15 voturi „pentru” și 26 „împotrivă”.
UPDATE 17:46: Întreg Biroul Permanent Național PDL, în frunte cu Emil Boc, și-ar putea prezenta demisia, urmând ca o nouă echipă de conducere să fie învestită.
UPDATE 17:29: Gheorghe Flutur a demisionat din funcția de prim-vicepreședinte al PDL, în timp ce Elena Udrea a renunțat la funcția de vicepreședinte al partidului. În ceea ce o privește pe Elena Udrea, acesta a renunțat, marți, și la conducerea organizației de București a PDL.
Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a demisionat, joi, din conducerea partidului, după plecările lui Gheorghe Ștefan și Dorin Florea din funcția de vicepreședinte al PDL, arată B1 TV.
Gheorghe Ștefan și-a anunțat demisia înaintea reuniunii Consiliului Director al PDL, asumându-și partea sa de vină pentru rezultatul dezastruos de la alegerile locale.
„Din moment ce am fost în conducerea centrala a partidului şi rezultatul la alegeri este cel care este, cred că am partea mea de vină„, a spus Gheorghe Ștefan.
De asemenea, Dorin Florea și-a prezentat demisia din funcția de vicepreședinte PDL, spunând că gestul său este unul de onoare, care trebuie urmat și de ceilalți democrat liberali din conducerea partidului.
Deși unii democrat liberali au ales să rămână în partid, în ciuda demisiilor din fruntea PDL, alții, precum senatorul Sorina Plăcintă, au decis să părăsească formațiunea și să se înscrie în alte partide.
Președintele PDL, Emil Boc, a propus două variante pentru situația din rândul democrat liberalilor, respectiv organizarea unui congres extraordinar, ori instalarea unei conduceri de tranziție, care să fie prezidată chiar de el.