Boc: Salariile și pensiile nu scad în 2012. Niciun român nu va primi mai puțin decât în 2011
Premierul Emil Boc a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că nivelul salariilor și pensiilor va fi menținut în 2012 la același nivel ca în anul curent.
”Salariile și pensiile nu scad în 2012 și niciun român nu va primi mai puțini bani în mână, ca salariu sau ca pensie, în anul bugetar următor” a declarat premierul.
Primul-ministru a menționat că proiectul de buget pe anul viitor este construit pe un asemenea mecanism încât să susțină salariile și pensiile la nivelul actual.
Emil Boc a făcut mențiuni și în ce privește mediul de afaceri.
”Nu modificam cota unică de impozitare, nu modificăm TVA-ul, nu modificăm contribuțiile de asigurări sociale care rămân în acelașicadre și limite ca și în 2011.”
În ce privește creșterea salariilor, Emil Boc a declarat că dacă economia națională și cea mondială o vor permite, și dacă lucruile nu se vor înrăutăți, este posibilă o creștere, însă premierul a dorit să rămână prudent.
”Prudența este cuvântul de ordine” a declarat premierul adăugând că există posibilitatea unor creșteri. ”Avem posibilitatea să mergem cu deficitul până la 3% pe SA (…) Dacă lucrurile vor merge bine, va exista loc de mai bine pentru toată lumea. Există această posibilitate, ea urmează să fie confirmată sau infirmată se prognozele interne”, a mai spus Emil Boc.
http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf