Boc: Nici Alianţa Socialistă, nici mogulii nu au reuşit să dezbine PDL

Boc: Nici Alianţa Socialistă, nici mogulii nu au reuşit să dezbine PDL
Foto: gov.ro

Prezent sâmbătă la Deva, premierul Emil Boc a declarat că „nici Alianţa Socialistă, nici mogulii nu au reuşit şi nu vor reuşi să dezbine PDL”, ci dimpotrivă, partidul va „ieşi mai întărit şi mai puternic” după alegerile din 15 mai.

„Împreună, după 15 mai, vom face partidul mai unit, mai solidar, astfel încât să câştigăm următoarele bătălii electorale. Nici Alianţa Socialistă, nici mogulii nu au reuşit şi nu vor reuşi să dezbine PDL, dimpotrivă, acest partid va ieşi mai întărit şi mai puternic, cu echipa de învingători din 15 mai şi vom continua cu ceea ce trebuie pentru România ca această ţară să performeze, iar partidul de guvernare să îşi continue şi după 2012 actul de guvernare”, a declarat premierul, citat de Mediafax. Liderul PDL s-a arătat încrezător cu privire la câştigarea alegerilor de pe data de 15 mai.

Alături de Emil Boc, la Deva s-au mai aflat ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, Gheorghe Flutur, Ioan Oltean şi Mihai Stănişoară.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:39 - Lasconi: Am credit și până în 2037 trebuie să plătesc. Voi fi primul preşedinte al României cu credit la bancă. Trăiesc ca oricare român
23:30 - Papa Francisc a decis să renunțe la o parte dintre vechile ritualuri funerare. Cum își dorește să fie înmormântat Suveranul Pontif
23:27 - O fetiță a fost bătută de mama ei cu un prelungitor. Cine a raportat cazul
23:18 - Ciucă: Aţi văzut câtă disperare? Eu, care n-am fost în politică, am devenit inamicul numărul 1. Cei care mă atacă nu au decât, eu mă duc acăsică şi pun capul liniştit pe pernă
22:59 - Preparatele moderne și tradiționale la Târgul de Crăciun din Sibiu. Cât costă ciocolata Dubai
22:55 - Ciolacu: Mînzatu a fost validată ca vicepreşedinte al Comisiei Europene. Din păcate, unii din țară au uitat că la Bruxelles suntem toți români, că trebuie să tragem pentru România indiferent de ideologie
22:34 - O specie de prădător, fără dușmani naturali, face prăpăd în Delta Dunării. Localnicii sunt devastați de pierderile suferite
22:26 - Alarma dată de un bărbat din Ploiești duupă ce vecinii nu au răspuns la ușă. Ce au găsit polițiștii
22:25 - Drulă, despre vila pentru Iohannis: Are 1.200 mp. Cine locuiește în 1.200 mp?? Iar renovarea costă 9 milioane de euro, aproape cât tot bugetul RAAPPS pe un an (VIDEO)
22:06 - Ce spune Traian Băsescu despre amenințările nucleare ale Rusiei. „Ei sunt conștienți că vor primi o armă nucleară ca lovitură împotriva lor”