Boc, în luptă cu munca la negru: "Vor fi făcute controale peste tot"
Premierul Emil Boc care deține temporar funcția de ministru al Muncii a declarat că a pornit lupta împotriva muncii la negru, avertizându-i pe cei care folosesc salariați fără să aibă contracte de muncă, vor fi amendați și vor primi sancțiuni penale.
Totodată, Emil Boc a anunțat că începând de luni va intra în vigoare noul Cod al Muncii, dar și legea zilierilor.
„Obiectivul nostru este să creștem numărul contractelor de muncă, prin diminuarea muncii la negru”, a declarat premierul român.
Ministrul intermiar al Muncii a atras atenția, după ședința cu ministrul de Interne, Traian Igaș, angajatorilor care folosesc „forme nelegale” să încheie contracte de muncă, declarând că amenzile au crescut de patru ori în noua legislație față de cele prevăzute în vechiul Cod al Muncii.
„Vor fi făcute controale peste tot, în special acolo unde constatăm că există muncă la negru, și deja se știu foarte bine sectoarele unde practica este mai răspândită”, a afirmat Traian Igaș.
http://static1.mediadirect.ro/mediaplayer/manager/preloader.swf