Boc: Comasarea referendumului cu alegerile europarlamentare este legală dar nu și morală. Se suprapune peste problematica UE

Publicat: 15 01. 2014, 16:18
Foto: evz.ro

Fostul premier Emil Boc a declarat, miercuri, că organizarea referendumului privind reviziurea Constituției odată cu alegerile europarlamentare este legală, însă nu și morală pentru că nu ar trebui să se suprapună ”peste problematica UE”, relatează Mediafax.

„Era de recomandat, şi aşa spun şi normele europene, să nu se suprapună alegerile europarlamentare peste alte evenimente politice interne, dar este numai o recomandare a UE. Gândindu-mă însă, când nouă ni s-a anulat decizia de comasarea a alegerilor, Ponta şi Antonescu ne-au cerut demisia, iar acum ei fac acelaşi lucru. Norma este de recomandare din partea UE, iar România nu vrea să fie în concordanţă cu ce este în UE, vrea să fie mai catolică decât Papa şi vrea să organizeze referendumul. Legal nu poate fi oprit, moral ar putea să nu fie organizat, pentru că nu ar trebui să se suprapună peste problematica UE”, a afirmat Boc.

Tot miercuri, premierul Victor Ponta a declarat că autorităţile au baza legală pentru comasarea alegerilor europarlamentare cu referendumul pentru noua Constituţie asigurată de guvernul Boc prin ordonanţă de urgenţă.

Uniunea Social Liberală a decis organizarea referendumului pentru modificarea Constituţiei odată cu alegerile europarlamentare, consultarea populară urmând să aibă loc timp de două zile, cu prag de validare de 50%.