Premierul Emil Boc a transmis celor două camere ale Parlamentului propunerile de completare a structurii Guvernului, prin înființarea Ministerului pentru Afaceri Europene, și numirea lui Leonard Orban la conducerea noului minister.
Premierul Emil Boc a confirmat, marți, acordul coaliției pentru numirea consilierului prezindențial pe probleme de afaceri europene, Leonard Orban la conducerea Ministerului de Coordonare a Absorbției Fondurilor Europene.
Legea privind organizarea şi funcţionarea Guvernului prevede că „ministerele şi miniştrii se aprobă de către Parlament, prin acordarea votului de încredere asupra Programului de guvernare şi întregii liste a Guvernului, la învestitură”.
Viitorul minister al Afacerilor Europene va coordona Autoritatea pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale din subordinea premierului şi, probabil, Autoritatea de Audit de pe lângă Curtea de Conturi, nu şi autorităţile de management, urmând să fie condus de o persoană cu rang de ministru.
Leonard Orban a fost, în perioada 2001-2004, negociator-şef adjunct al României cu Uniunea Europeană, iar din decembrie 2004 până în aprilie 2005 a fost negociator-şef cu Uniunea Europeană.