Blaga: Vom lua toate măsurile pentru o competiție corectă la alegerile pentru conducerea partidului

Publicat: 13 02. 2013, 19:35

Liderul PDL, Vasile Blaga, a explicat, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă organizată la Satu Mare, că se va asigura că alegerile pentru conducerea partidului se vor face în mod corect.

„Cred că cinstit, pentru oricine candidează la o funcţie în partid, este să se bazeze pe discernământul celor din sală, pentru că eu nu cred că mai suntem în situaţia în care un preşedintele de organizaţie, indiferent cum îl cheamă, să poată să dea un ordin pe care să-l respecte colegii. Sigur în această convenţie nu vor mai fi fotografiate voturi în cabina de vot, vom lua toate măsurile pentru o competiţie corectă, cinstită, în interiorul partidului. Şi eu mă bucur pentru că deocamdată sunt anunţate două posibile moţiuni, probabil mai apar şi altele. Noi am propus ca dată de desfăşurare a convenţiei 23 martie, sper să fie validată de către colegiul director în 23 februarie”, a declarat Vasile Blaga.

Acesta nu a vrut să comenteze candidatura Elenei Udrea, precizând că aceste teme se discută în interiorul partidului și nu în spațiul public, informează Agerpres.

”’Noi avem un statul al nostru şi, spre deosebire de ceilalţi colegi, eu sunt preşedintele partidului şi prima mea sarcină este de a respecta statutul. După ce moţiunile sunt depuse, spune statutul, încep discuţiile în organizaţiile judeţene, şi bineînţeles că voi spune cu vârf şi îndesat ce cred eu despre toată această discuţie internă, de altfel foarte necesară. Dar n-o fac şi nu recomand nimănui s-o facă pe televiziuni. Discuţia publică este în Convenţia naţională, a mai spus președintele democrat liberalilor.