Președintele PDL, Vasile Blaga, a comentat, vineri, plecarea lui Papahagi către Mișcarea Populară, spunând că deși plecarea fiecărui coleg din partid ”este o pierdere”, se așteaptă la intrarea unor nume ”cu rezonanță” în formațiune săptămâna viitoare.
„Îmi pare rău, (Adrian Papahagi – n.r.) a ales un alt drum, am înţeles că se înscrie în Partidul Mişcarea Populară, este decizia domniei sale, am colaborat bine cu domnia sa, îi urez succes”, a spus Blaga răspunzând unei întrebări pe aceasetă temă. De asemenea, Blaga a arătat că orice coleg care pleacă din PDL reprezintă „o pierdere” pentru democrat-liberali, scrie Mediafax.
Pe de altă parte, răspunzând unei întrebări, Vasile Blaga a precizat că se aşteaptă la „foarte multe intrări noi” în PDL, menţionând că săptămâna viitoare vor intra „nume de rezonanţă din mediul universitar din Capitală”.
Adrian Papahagi a anunţat vineri că a demisionat din PDL şi că a acceptat să facă parte din grupul de iniţiativă al Partidului Mişcarea Populară. (Detalii AICI)