Blaga, după demisia Monicăi Macovei din PDL: Urma oricum să fie radiată din partid după ce și-a anunțat candidatura la prezidențiale (VIDEO)

Blaga, după demisia Monicăi Macovei din PDL: Urma oricum să fie radiată din partid după ce și-a anunțat candidatura la prezidențiale (VIDEO)

Șeful PDL Vasile Blaga a declarat, marți, că nu se bucură de demisia depusă a Monicăi Macovei din PDL, spunând că aceasta oricum avea să fie radiată din rândurile membrilor partidului.

”Eu nu mă bucur de plecarea nimănui din partid. Doamna Monica Macovei avea de ales până la urmă. Dacă nu și-ar fi dat demisia și și-ar fi înscris candidatura, urma să fie radiată din partid. Dânsa dacă dorea să participe în primul rând în competiția internă din partid se putea înscrie, iar dacă ar fi câștigat-o se putea înscrie și în cealaltă competiție din Alianța Creștin Liberală”, a spus Blaga.

”Cred că noi ne-am desemnat în cel mai democratic mod cu putință candidatul la Președinție, Klaus Iohannis, pe care îl vom susține cu toții. Toate deciziile au fost luate de către forurile competente ale partidului, partid care evident a apreciat-o pe doamna Monica Macovei și a susținut-o de oricâte ori a fost nevoie cu toate forțele”, a continuat șeful democrat liberal într-o intervenție telefonică pentru B1 TV.

Candidatul independent la alegerile prezidențiale Monica Macovei a anunțat, marți, în cadrul unei conferințe de presă, că și-a dat demisia din PDL. (Detalii AICI)

Reacția lui Vasile Blaga după demisia Monicăi Macovei din PDL

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)
21:55 - Din ce este făcută celebra ciocolată Dubai, care s-a viralizat pe TikTok. 200 de grame din acest desert costă 50 de lei