Blaga, despre presupusele discuții între PNL și PDL: Chiliman să nu ne implice în războaiele sale cu Antonescu
Liderul democrat liberal Vasile Blaga a respins, luni, afirmațiile lui Andrei Chiliman referitoare la existența unor discuții între PNL și PDL, cerându-i acestuia să nu implice formațiunea ce o conduce în războaiele sale cu Crin Antonescu.
„Eu am fost foarte ferm până acum şi repet – până la următoarele alegeri parlamentare, PDL este în opoziţie. Nu există şi nu a existat nicio discuţie între PNL şi PDL. Şi mă aştept ca domnul Chiliman să ştie foarte bine acest lucru. Îl respect pe Andrei Chiliman şi nu vreau să cred că a ales să facă jocuri politicianiste spunând neadevăruri. Îl rog, prin urmare, pe primarul Andrei Chiliman să nu implice PDL în războaiele sale cu Crin Antonescu”, a precizat Blaga.
Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, a sugerat, luni, că preşedintele PNL, Crin Antonescu, ar fi negociat „pe sub masă” cu liderul PDL Vasile Blaga, în timp ce se afla la guvernare alături de PSD şi ar fi construit strategii împotriva PSD, deşi se află în alianţă, în USL. (Detalii AICI)