Blaga a anunțat că PDL va merge ”singur” la europarlamentare

Blaga a anunțat că PDL va merge ”singur” la europarlamentare

Președintele PDL, Vasile Blaga, a anunțat, vineri, că formațiunea pe care o conduce va merge ”singură” la alegerile europarlamentare de anul viitor.

„Sunt diverşi politicieni care clamează unificarea dreptei, a tuturor acelora de centru-dreapta. Tot aceştia au un sprijin necondiţionat în PDL, dar toate la timpul lor. Prea mulţi ne vor gândul, dar nu cu vorba. Prea mulţi ne vor structurile, oamenii şi sigla. Nu. Vom merge singuri şi am convingerea că vom dovedi la europarlamentare că suntem cel mai important partid de centru-dreapta de pe eşicherul politic, şi aceasta numai cu ajutorul dumneavoastră”, a spus preşedintele PDL la deschiderea şcolii de vară a Tineretului Democrat Liberal.

Blaga a insistat că viitorul președinte al României trebuie să provină și să fie susținut de PDL, citează Mediafax.

„Cine este pe partea cealaltă, domnul Antonescu. Se antrenează de patru ani, prea multă muncă l-a obosit. Intră în teren obosit, uzat, epuizat de propriile lui excese împotriva democraţiei, împotriva statului de drept. Nu putem accepta ca România să condusă de un astfel de om, care în fiecare zi nu găseşte altceva de făcut decât să atace instituţiile statului, decât să dea vina pe alţii pentru greşelile pe care le-a făcut atunci când şi-a organizat oamenii în guvern, pentru faptul că nu se simte sub nicio formă PNL în guvernare (…)”, a mai declarat preşedintele PDL.

Blaga nu l-a uitat pe premierul Ponta, despre care s-a referit ca la ”cea mai mare deziluzie a societății românești”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`