Birourile permanente reunite au luat act de depunerea mandatului lui Nicolae Ciucă. Sorin Grindeanu: Acum nu mai avem nici măcar un premier desemnat
Birourile permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au luat act, marți, de depunerea mandatului de către premierul desemnat Nicolae Ciucă.
„Reintrăm pe un făgaş constituţional. Tocmai ce s-a terminat şedinţa Birourilor permanente reunite. Am luat act de depunerea mandatului domnului Ciucă. Deci acum nu mai avem nici măcar un premier desemnat”, a declarat Sorin Grindeanu, președinte interimar al Camerei Deputaților.
Social-democratul a mai spus că, deocamdată, liderii PSD nu au primit niciun semn de la PNL pentru a începe eventualele negocieri.
Ciucă nu a reușit să obțină sprijinul parlamentar pentru învestirea guvernului său
Nicolae Ciucă a anunțat luni seară, după o ședință în PNL, că-și va depune mandatul.
„Am sperat să reușesc să cristalizez o soluție pentru un guvern minoritar în Parlament. PSD și USR au anunțat că nu vor vota guvernul minoritar, BEX a decis depunerea mandatului meu. Fac din nou apel la responsabilitate pentru o formulă de majoritate consolidată”, a declarat Ciucă.
Se conturează o apropiere PNL – PSD
Marți, Marcel Ciolacu, președintele PSD, a declarat că partidul pe care îl conduce își asumă intrarea la guvernare pentru depășirea crizei politice.
UDMR se pare că înclină spre cooptarea PSD. Csoma Botond, lider al deputaților UDMR, a spus că și dacă s-ar reface coaliția, ar fi greu ca aceasta să obțină o majoritate dacă Ludovic Orban și parlamentarii care îl susțin nu o vor vota.
Dacian Cioloș, președintele USR, a afirmat că PNL trebuie să aleagă rapid între USR și PSD. „Știm apetitul, între ghilimele, al PSD-ului pentru reforme și pentru modernizarea României”, a punctat acesta.