Birourile permanente reunite ale celor două Camere, convocate pentru joi, pentru prezentarea hotărârii CCR

Publicat: 22 08. 2012, 15:44

Președintele Camerei Deputaților Valeriu Zgonea a anunțat miercuri că birourile permanente ale celor două Camere parlamentare au fost covocate pentru joi, la ora 12, pentru a prezenta hotărârea CCR.

Zgonea a mai precizat că, în conformitate cu procedurile legale, hotărârea CCR de invalidare a referendumului nu poate fi făcută publică până la citirea acesteia în Parlament.

Valeriu Zgonea a precizat că este posibil ca sesiunea extraordinară a camerelor să nu poată organiza vineri, așa cum s-ar fi dorit, pentru că mulți politicieni sunt plecați din București.

În momentul în care CCR a anunțat că pe 31 va fi decizia, ținând cont că această toamnă este decisivă pentru câștigarea mandatului de parlamentar, după care decembrie și ianuarie sunt foarte importante, până la anul în iunie deputatul și senatorul nu va mai avea concediu, au plecat foarte mulți, urmând a se întoarce în sesiunea de pe 3 septembrie” a explicat Zgonea.

”Vom vedea dacă ziua de vineri este fezabilă. Dorim o sesiune extraordinară cât mai reped
e” a mai spus Zgonea.

BP ale camerelor, convocate pentru joi

http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf

Embed: " />