Biroul lui Traian Băsescu de la Palatul Cotroceni va fi sigilat
Biroul lui Traian Băsescu de la Palatul Cotroceni va fi sigilat, pentru că în viitorul apropiat nu va fi folosit de nimeni.
Klaus Iohannis a decis imediat după ce a ajuns la Cotroceni să se instaleze în biroul în care a stat mai bine de două mandate Ion Iliecsu.
Biroul fostului preşedinte ar fi fost luat de consilierul lui Iohannis, Dan Mihalache, spun unele surse. Dar după numai două zile a preferat să aleagă altul. Aşa că, nefolosit, biroului i s-a pus sigiliu.
Biroul lui Traian Băsescu a mai fost sigilat şi în ultimul său mandat, atunci când USL a decis, în 2012, suspendarea sa, iar la Cotroceni a ajuns, pentru mai bine de o lună, Crin Antonescu.