Biroul Electoral Central, obligat de Curtea Supremă să-l primească pe reprezentantul PMP

Biroul Electoral Central, obligat de Curtea Supremă să-l primească pe reprezentantul PMP
Foto: Facebook / Eugen Tomac

Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a admis, marți, o contestație depusă de PMP și a decis că partidul poate să aibă un reprezentant în Biroul Electoral Central (BEC). Instanța a întors astfel o decizie anterioară a BEC.

Tot marți, Înalta Curte de Casație și Justiție a mai stabilit că Alianța Dreapta Unită (ADU), formată din USR, PMP și FD, poate participa la alegeri. Și de această dată a fost întoarsă o decizie a Biroului Electoral Central.

ICCJ: PMP poate să aibă reprezentant în BEC

Pe 16 martie, la constituirea Biroului Electoral Central, a fost respinsă cererea PMP de a avea un reprezentant în cadrul Biroului, în persoana Danielei Ruxandra Mihai, amintește Agerpres. Motivul invocat de BEC a fost că, în Registrul partidelor politice, Cristian Diaconescu este cel care apare ca preşedinte al PMP, în timp ce adresa prin care se solicita propunerea era semnată de Eugen Tomac şi Ionuţ Simionca.

PMP a atacat decizia BEC la Instanţa Supremă și a câștigat: „Cu majoritate: Admite contestaţia formulată de contestatorul Partidul Mişcarea Populară. Anulează în parte Procesul verbal nr.1 PV/BEC 2024 din data de 16.03.2024 emis de intimatul Biroul Electoral Central, în ceea ce priveşte respingerea propunerii făcute de Partidul Mişcarea Populară, de completare a Biroului Electoral Central cu reprezentantul contestatorului. Dispune completarea Biroului Electoral Central cu reprezentantul desemnat de contestatorul Partidul Mişcarea Populară. Definitivă. Cu opinia separată a doamnei judecător Tămagă Elena Diana în sensul respingerii contestaţiei, ca nefondată”.

Alianța Dreapta Unită a obținut câștig de cauză la ICCJ

Tot marți, Înalta Curte de Casație și Justiție a validat Alianța Dreapta Unită (USR – PMP – Forța Dreptei), care fusese respinsă de Biroul Electoral Central din același motiv: Eugen Tomac nu apare în Registrul partidelor politice ca președinte al PMP.

Decizia ICCJ e definitivă, ceea ce înseamnă că ADU va participa la alegerile europarlamentare și locale.

„S-a făcut dreptate. Duminică, democrația din România a primit un pumn în față de la Marcel Ciolacu care a încercat, nouă celor trei partide reprezentate aici, să ne interzică dreptul de a candida.

Astăzi, Înalta Curte a făcut dreptate din nou, așa cum a făcut și în 2019. Ne veți găsi pe buletinul de vot, veți avea alternativa onestă, muncitoare, cinstită de dreapta pe buletinul de vot la hoția PSD și a PNL care sunt un singur partid. A încercat o mișcare abuzivă, perversă Marcel Ciolacu și nu i-a ieșit, așa începe sfârșitul. Marcele, nici nu știi cât de mic începi să fii”, a reacționat Cătălin Drulă, președintele USR.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:56 - Nicolae Ciucă: “Doar PNL poate sparge blatul toxic dintre PSD și AUR în turul I. Vă dau o veste, PSD va pierde încă o dată alegerile prezidențiale” / “Acest obiectiv a ajuns să fie obsesiv pentru ei” (VIDEO)
20:52 - Ciolacu: Am ajuns la Budapesta, unde vineri are loc o întâlnire decisivă pentru aderarea deplină a României la Schengen. Demersul nu e al vreunui partid anume, ci este al României
20:46 - Votarea va începe de vineri, în diaspora. Ce acte de identitate trebuie să aibă alegătorii la ei pentru a putea vota
20:33 - Nicolae Ciucă: „Viziunea mea de președinte cuprinde o nouă viziune cu privire la mediul rural”. Care sunt obiectivele pentru următorii ani: „Toate gospodăriile să aibă acces la apă până în anul 2028” (VIDEO)
20:05 - Rareş Bogdan: „Ciucă, în mod normal, azi, dacă ţara asta ar funcţiona cum trebuie şi dacă oamenii ar fi informaţi şi nu s-ar lăsa manipulaţi, ar fi la scorul pe care îl va avea în turul 2, adică peste 65%” (VIDEO)
19:58 - Nicolae Ciucă: Proiectul meu de țară prevede un parteneriat real cu comunitățile locale pentru a duce soluțiile liberale acolo unde este cea mai mare nevoie de ele (VIDEO)
19:52 - „Rusia are tot dreptul de a ataca NATO acum”. Mesajul unui colonel american în retragere, după ce  Biden a permis Ucrainei să folosească rachetele ATACMS
19:43 - Drulă: Lasconi poate să intre în turul 2 / În PNL e disperare și se ascut cuțitele în culise. Ei și Ciucă știu că le vine nota de plată pentru guvernarea cu PSD (VIDEO)
19:43 - Laurențiu Gîdei, despre o posibilă înțelegere între PSD, AUR și PNL: „E o glumă! N-o să auziți niciun politician de la PSD că are vreun aranjament cu niciun partid sau competitor electoral” (VIDEO)
19:01 - Reacția lui Traian Băsescu după ce Marcel Ciolacu a spus că „tinerii noştri pleacă din România pentru că nu stăpânesc o meserie foarte bine” (VIDEO)