Biro Rozalia este propunerea UDMR pentru funcţiile de ministru al Culturii și vicepremier

Biro Rozalia este propunerea UDMR pentru funcţiile de ministru al Culturii și vicepremier
Foto: B1 Tv

Președintele CRU al UDMR, senatorul Biro Rozalia, este propunerea Uniunii pentru funcțiile de ministru al Culturii și vicepremier, a anunțat Kelemen Hunor.

Nominalizarea se va afla pe masa premierului înainte de 1 august, a anunțat acesta.”Doamna Biro Rozalia este președintele CRU, care conform Statutului este a doua funcție în UDMR și era firesc, în condițiile date, să fie persoane care va asuma funcțiile din Guvern”, a adăugat Kelemen Hunor.

Rozalia Biro are 49 de ani, iar în 2012 a fost aleasă senator într-un colegiu din judeţul Bihor în care majoritatea populaţiei este de etnie maghiară, după ce în perioada 2004-2012 a fost viceprimar al municipiului Oradea. Din anul 2007 este preşedintele Consiliului Reprezentanţilor Unionali, fiind aleasă atunci în locul avocatului Frunda Gyorgy, iar din 2013 este şi preşedintele Organizaţiei de Femei a UDMR.

Din anul 2012, Biro Rozalia este anchetată de DNA pentru abuz în funcţie, dosarul penal având la origine un raport al ANI din 2010 care a acuzat-o de conflict de interese, pentru că în 2006, pe când era viceprimar al municipiului Oradea, dar şi membru în Consiliul de Administraţie al Fundaţiei Partium, ce funcţionează pe lângă UDMR Bihor, a aprobat închirierea către această fundaţie a unui imobil din centrul oraşului.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`