Biografia secretă a lui Mihai Tudose. Detaliul care a ieşit la iveală abia acum. Torul despre familia şi relaţiile lui Mihai Tudose.
În vârsta de 50 de ani, Mihai Tudose a urmat în perioada 1991-1994 cursurile Facultății de științe juridice și administrative, București , apoi, în 2001, un curs postuniversitar de management și gestiune a afacerilor.
În 2002 a urmat un curs de specializare la Bruxells, referitor la controlul parlamentar al fortelor armate NATO. În 2006 a urmat diferite cursuri in cadrul Colegiului Superior de Securitate Națională, Serviciul Român de Informații, Colegiul Național de Apărare și al Centrului European Marshall pentru studii de Securitate –Garmisch, Germania.
În perioada 2006-2007 a efectuat un master în politici economice Europene la Școala Națională de Studii Politice și Administrative. În 2007 și-a completat studiile cu un curs de specialitate privind analiza și rezolvarea conflictelor armate la Georgetown University, Statele Unite ale Americii, în colaborare cu Colegiul Național de Aparare. Tot în perioada 2006-2007 a urmat un curs postuniversitar de 1 an , la Universitatea Dunarea de Jos, Galați, Facultatea de Științe Economice , specializarea "Managementul comunicării și relații publice".
În 2007 a mai urmat niște cursuri de formare profesională postuniversitară la Institutul Diplomatic Român, sub egida Ministerului Afacerilor Externe.Tot în anul 2007 a devenit doctorand la Academia Națională de Informații, de unde apare și cel mai mare scandal din trecutul său după ce s-a dovedit că a plagiat teza de doctorat și a fost nevoit să renunțe titlul de doctor.
Potrivit CV-ului său, Mihai Tudose a publicat, în calitate de autor unic şi de coautor, mai multe cărţi, printre care „Provocări strategice" şi "Schimbarea managerială. Managementul schimbării".
Deși este în politică de mult timp, Mihai Tudose nu se poate lăudat cu o avere prea impresionantă. Potrivit ultimei declarații de avere, depuse în ianuarie 2017, familia Tudose nu deține vreun teren și are doar un apartament de 97 metri pătrați, în Municipiul Brăila, dobândit prin cumpărare în 1996.
Mihai Tudose a mai trecut în declarația de avere două autoturisme Mercedes, unul achiziționat în 2011, altul în 2015, și o colecție filatelică în valoare de aproximativ 30.000 de euro. Tudose a înstrăinat un autoturism în septembrie 2016, către o societate comercială. Nu are conturi în bănci, dar are un credit scadent în 2018, în valoare de 5.000 de euro.
Conform jurnaliștilor de la România liberă, firma En Electric Proiect Office SRL, la care a fost angajată soția sa Corina Tudose până la momentul investigației jurnalistice, a câștigat contracte de milioane de euro cu statul. (Detalii AICI)