Berceanu: Toată conducerea PDL să demisioneze. Îi voi cere lui Emil Boc să plece de la conducerea partidului
Senatorul PDL Radu Berceanu a declarat, miercuri, că actuala conducere a PDL trebuie să demisioneze, trebuind să se organizeze unui congres extraordinar al partidului, care să aleagă o nouă echipă.
„Eu am spus că trebuie conducerea centrală a partidului să demisioneze, nu Emil Boc, ci 30 și câți sunt ei, 40, vicepreședinți, prim vice-președinti, în afară de ăia care au plecat la alte partide. Toți! Vă spun asta ca să fie clar că nu am o problemă cu o persoană. E vorba de un organism în care toți au vrut să fie; e adevărat că unii au trecut destul de rar pe acolo și alții au făcut parte dar nu au făcut niciodată nimic. Eventual au zis dom’le, să deschidem geamurile că e cald,” a declarat senatorul.
Berceanu a mai spus că cei din Biroul Permanent Național trebuie să fie responabili față de partid.
„Când faci parte din Biroul Permanent Național nu ești numai la un loc așa, dom’le, sunt șef național pe-aicea.” Ai o responsabilitate pentru partidul ăla. Se uită sute de mii de membri și milioane de simpatizanți ce decizii luați voi acolo. Drept urmare, ai o responsabilitate și nu poți să spui când s-a întâmplat ce s-a întâmplat. La o astfel de chestiune noi nu putem să zicem nu s-a întâmplat aproape nimic sau s-a întâmplat câte ceva datorită faptului ca ne-am jertfit pentru popor, care nu ne-a înțeles,” a mai adăugat acesta.
De asemenea, liderul PDL Gorj a spus că îi va cere joi demisia lui Emil Boc de la președinția Partidului Democrat Liberal, în Colegiul Director, considerând că Boc trebuie să își asume responsabilitatea.
http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf