BEJ Arad: Ungureanu, Igaş şi Boghicevici au obţinut mandate. Neamţu a ratat intrarea în Parlament
Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu şi fostul ministru de Interne Traian Igaş au intrat în Senat, iar fostul ministru al Muncii Claudia Boghicevici a obţinut un mandat de deputat, în timp ce preşedintele Noua Republică, Mihail Neamţu, a ratat intrarea în Parlament, conform BEJ Arad, transmite Mediafax.
Potrivit BEJ Arad, patru mandate au fost câştigate direct în judeţ, cu peste 50 la sută din voturi, respectiv de către Ioan Cristina la Senat şi Dorel Căprar, Mihăiţă Calimente şi Flavius Măduţa la Camera Deputaţilor, cu toţii fiind de la USL.
În urma redistribuirilor, patru candidaţi ai ARD au reuşit să obţină mandate, respectiv fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu – Senat, fostul ministru de Interne Traian Igaş – Senat, fostul ministru al Muncii Claudia Boghicevici – Camera Deputaţilor şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad Eusebiu Pistru. De asemenea, tot în etapa a doua a repartizării mandatelor, adică la redistribuiri, doi candidaţi ai PP-DD au obţinut mandate de deputaţi, respectiv Ştefan Dalca şi Ioan Şchiau.