Primarul PSD din Vișina Nouă, (județul Olt) Cristian Țol, este acuzat că l-a bătut în Sâmbăta Mare pe președintele PNL Vișina, Marin Șarpe. Potrivit presei locale, acesta din urmă ar fi fost internat în spital, după ce a fost lovit în mod repetat.
Cel care a lansat aceste acuzații este președintele PNL Olt, Liviu Voiculescu, care a precizat că primarul localității Vișina Nouă l-a băgat în spital pe președintele PNL Vișina.
Potrivit mai multor martori, primarul PSD ar fi fost nemulțumit de faptul că liberalii au împărțit măști și cozonaci prin comună în Sâmbăta Paștelui, gest interpretat drept campanie electorală.
„Cei de la PNL împărțeau măști în comună. Primarul a scos telefonul să-i filmeze. Apoi primarul i-a dat doi pumni și i-ar fi rupt proteza. Și primarul a împărțit măști și pachete simpatizanților PSD. Cei de la PNL au mers din casă în casă și au împărțit oamenilor, indiferent de culoarea politică. Am auzit că primarul și-ar fi rupt cămașa de pe el, să zică că și el a fost lovit, așa vorbește lumea prin sat. El când a dat, nimeni nu s-a luat de el. În mașină cu primarul mai erau și vicele și fratele viceprimarului”, a spus o femeie din Vișina Nouă pentru gazetaoltului.ro.
Primarul PSD al localității, Cristian Țol, însoțit de viceprimarul din Vilina Nouă ar fi coborât din mașină și l-ar fi luat la bătaie pe președintele PNL Vișina, care a avut nevoie de îngrijiri medicale. Acesta a fost transportat la Spitalul Corabia.
Despre acest incident, primarul Cristian Țol a declarat pentru Adevarul că l-a prins pe președintele PNL, victima altercației, în timp ce împărțea pachete către locuitorii comunei:
„Ei împărţeau cozonaci cu suc, că sunt voluntari. Eu n-am aflat că sunt voluntari decât după ce a venit poliţia. Eu n-am fost informat, cu toate că am pus zeci de anunţuri, am dat stare de urgenţă, am făcut permanenţă la primărie, nu m-a anunţat nimeni, doar oamenii mi-au spus – bă, vezi că sunt ăştia . Am identificat de unde fac pachetele astea şi am văzut şi eu. Pachetele se făceau la preşedintele USR acasă, cu banii candidatului de la PNL, care e Savu Ionel, e unul care a avut o afacere mare cu terenuri, o persoană cu un pic de notorietate”.
În acest caz polițiștii au deschis un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de „lovirea sau alte violențe ” și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs evenimentul.