Băsescu: Vai de politicienii care se vor lasă jucați de birocrați! Vai de ei pentru că nu își servesc țara!
Președintele Traian Băsescu a declarat joi, înaintea plecării spre summit-ul statelor din est că nu va fi bine pentru politicienii care se vor lăsa jucați de birocrați, pentru că aceștia nu își servesc țara.
„Vai de politicienii care se vor lăsa jucați de birocrați! Vai de ei pentru că nu își servesc țara”, a declarat președintele.
La summit vor participa statele partenere, Belarus, Armenia, Ucraina și Turkmenistan, reprezentate în general de șefii de stat.
Iată principalele declarații ale lui Traian Băsescu:
– temele actualului summit, sunt două: implementarea parteneriatului estic pe partea mobilitatății și cooperarea energetică
– parteneriatul estic pe partea mobilității, este vorba despre liberalizarea viselor. Sunt intr-un stadiu avansat în Ucraina și Republica Moldova, Georgia a trecut la implementarea de readmisie și se așteaptă ca și Armenia, ca Belarus să semneze acordul de readmisie după care să se rezolve problemele fiecărei țări.
– al doilea subiect care vizează energia, proiectele Nabucco și despre gazoductul transcaspic, care să lege peste Marea Caspică infrastructurile. Cu această ocazie voi avea niște întâlniri bilaterale.
Despre Nokia:
– nu este o noutate, am avut frecvent discuții cu Guvernul, mai ales dupa ce s-a prefigurat prelungirea crizei economice în care am cerut să se vizeze crearea de locuri de munca în deciziile pe care urmează să le ia. Am avertizat asupra acestui risc, ca mulți să înceapă să reducă activ pe teritoriul României și iată că se întâmplă, este un fen la care trebuie să ne așteptăm și el nu poate fi compensat decât prin creare de locuri de muncă în baza deciziilor Guvernului României.