Băsescu: Un singur lucru nu pot să îmi reproșez, și anume încălcarea Constituției
Președintele Traian Băsescu, suspendat vineri din funcție în Parlament, a declarat că singurul lucru pe care nu și-l poate reproșa este încălcarea Constituției, precizând că nu acceptă ca acest lucru să îi fie atribuit.
Întrebat de jurnaliști dacă are ceva să își reproșeze, Traian Băsescu a declarat: „Da, am destule. Un singur lucru însă nu pot să îmi reproșez: încălcarea Constituției. Acest lucru nu accept a-mi fi atribuit”.
Întrebat când va preda mandatul de președinte, Băsescu a declarat: „Mandatul se predă după ce Curtea Constituțională constată vacantarea și emite decizia de nominalizare a președintelui interimar. O voi face imediat, am verificat la Curte, judecătorii nu sunt aici, probabil că o vor face luni”.
Președintele Traian Băsescu a fost suspendat, vineri, din funcție, în urma ședinței Parlamentului care a fost convocată pentru a vota solicitarea USL. Referendumul va avea loc pe 29 iulie, după ce parlamentarii au admis propunerea făcută de șeful Senatului pentru această dată.
Întrebarea de pe buletinele de vot va fi următoarea: „Sunteți de acord cu demiterea președintelui României, domnul Traian Băsescu?”.
Este pentru a doua oară când Traian Băsescu este suspendat de Parlament, precedenta suspendare fiind în 2007. Până la referendum, Crin Antonescu va fi președinte interimar.
http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf