Traian Băsescu îşi va petrece ultima zi, în calitate de preşedinte al României, în oraşul Sânnicolau Mare din judeţul Timiş.
Este localitatea unde, în urmă cu 5 ani, Traian Băsescu îşi anunţa candidatura pentru cel de-al doilea mandat la Palatul Cotroceni.
Anunţul a fost făcut de şeful statului în cadrul unei dezbateri organizate la Timişoara, de Fundaţia Mişcarea Populară.
”Este o bucurie să revin la Timişoara, ieri am fost la vecinii dumneavoastră de la Arad. Constat că dacă vreau să mă simt bine trebuie să vin în Banat”, a declarat Traian Băsescu.
Preşedintele a mai declarat că s-a întâlnit cu primarul din Sânnicolau Mare şi că i-a promis că în ultima zide mandat va merge acolo.
”I-am promis că ultima zi de mandat, când îmi voi încheia, acolo o voi face”, a spus Traian Băsescu
”Niciodată nimeni nu crede că la ora la care am ajuns, atunci, la Sânnicolau Mare, nu eram hotărât să candidez.Pentru asta Sânnicolau Mare rămâne un reper în cel de-al doilea mandat al meu”, a mai spus Băsescu, în discursul susţinut în dezbaterea „Continuarea reformei statului în educație și sănătate”, organizată de Fundația „Mișcarea Populară”.