Băsescu susţine că după alegerile din toamnă am putea asista la refacerea alianţei PSD-PNL, dar cele două partide se vor bate pentru funcția de prim-ministru

Publicat: 17 01. 2016, 12:48

Traian Băsescu susţine că după alegerile din toamnă am putea asista la refacerea alianţei PSD-PNL, informează B1 TV. Fostul preşedinte vede însă o bătălie între cele două partide pentru postul de premier. Băsescu este convins şi că actualul prim-ministru îşi va respecta cuvântul dat de a nu candida.

Traian Băsescu vede din toamnă o alianţă pe care puţini o cred realizabilă în momentul de faţă. Social-democraţii îşi vor da mâna cu liberalii la formarea guvernului susţine fostul preşedinte care e convins că nu se va mai pune problema unui guvern tehnocrat, iar Dacian Cioloş nu va mai fi premier după alegerile viitoare.

”În principiu UNPR nu contează decât din punct de vedere tactic. Ei vor face alianța PSD cu PNL.  La guvernare în toamnă vor face alianță, dar bătălia între ei va fi cine obține unul-doi parlamentari mai mult ca să poată spune ”eu dau prim-ministru”. Nu cred că vom mai repeta experienţa tehnocratului, pentru că e o chestiune de legitimitate, nu tehnocraţii se duc în campanii, ci politicienii”, a declrat acesta.

Băsescu a vorbit şi despre faptul că DNA ar trebui să ancheteze şi modul în care nu s-au cheltuit fondurile europene destinate României. Fostul preşednte a adăugat că ar fi preferat să se constate că România a cheltuit incorect un miliard de euro din fondurile nerambursabile, dar restul de șase miliarde să fie cheltuite pe construcţia de autostrăzi şi căi ferate.