Băsescu susţine că după alegerile din toamnă am putea asista la refacerea alianţei PSD-PNL, dar cele două partide se vor bate pentru funcția de prim-ministru

Băsescu susţine că după alegerile din toamnă am putea asista la refacerea alianţei PSD-PNL, dar cele două partide se vor bate pentru funcția de prim-ministru

Traian Băsescu susţine că după alegerile din toamnă am putea asista la refacerea alianţei PSD-PNL, informează B1 TV. Fostul preşedinte vede însă o bătălie între cele două partide pentru postul de premier. Băsescu este convins şi că actualul prim-ministru îşi va respecta cuvântul dat de a nu candida.

Traian Băsescu vede din toamnă o alianţă pe care puţini o cred realizabilă în momentul de faţă. Social-democraţii îşi vor da mâna cu liberalii la formarea guvernului susţine fostul preşedinte care e convins că nu se va mai pune problema unui guvern tehnocrat, iar Dacian Cioloş nu va mai fi premier după alegerile viitoare.

”În principiu UNPR nu contează decât din punct de vedere tactic. Ei vor face alianța PSD cu PNL.  La guvernare în toamnă vor face alianță, dar bătălia între ei va fi cine obține unul-doi parlamentari mai mult ca să poată spune ”eu dau prim-ministru”. Nu cred că vom mai repeta experienţa tehnocratului, pentru că e o chestiune de legitimitate, nu tehnocraţii se duc în campanii, ci politicienii”, a declrat acesta.

Băsescu a vorbit şi despre faptul că DNA ar trebui să ancheteze şi modul în care nu s-au cheltuit fondurile europene destinate României. Fostul preşednte a adăugat că ar fi preferat să se constate că România a cheltuit incorect un miliard de euro din fondurile nerambursabile, dar restul de șase miliarde să fie cheltuite pe construcţia de autostrăzi şi căi ferate.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)
21:43 - Nicușor Dan îi îndeamnă pe bucureșteni să voteze și la referendum: “De trei ori DA!”/ „Ca primar, o să insist să avem niște standarde de cost, astfel încât lucrurile să fie cât mai echilibrate între sectoare” (VIDEO)