Băsescu: Stăm mai bine decât alte ţări. Prima obligaţie, să refacem oamenilor salariile

Publicat: 02 08. 2011, 13:34

Preşedintele Traian Băsescu a vorbit, marţi, la postul public de radio despre concluziile evaluării celui de-al doilea acord stand-by cu Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi Banca Mondială. 

Şeful statului a precizat, printre altele, că unul dintre principalele obiective este recuperarea salariilor tăiate, începând cu ianuarie 2012. Preşedintele a ţinut să precizeze că nu are nevoie de mesajul delegaţiei FMI pentru a afla situaţia ţării şi că România se află într-o situaţie mai bună decât ţări precum Italia, Spania sau Grecia. 

„Dacă nu apare un derapaj, obiectivul nostru e ca începând cu ianuarie să începem proceseul de recuperare al salariilor tăiate. În momentul de faţă nu suntem în măsură să spunem cât”, a declarat Traian Băsescu, la RRA.

Vezi AICI ce spune Traian Băsescu despre economate

„Eu nu am avut şi nu am nevoie de mesajul delegaţiei FMI ca să ştiu situaţia ţării. (…) Mesajul FMI este foarte clar: România este încă fragilă”, a spus preşedintele.

Stăm mai bine decât alte ţări

Traian Băsescu susţine că împrumutăm de pe piaţă mai puţini bani ca să plătim salariile şi obiectivul e ca anul viitor să împumutăm mai puţin.

„România stă mai bine decât Italia, Spania, Portugalia, Grecia, Irlanda şi multe alte țări din punct de vedere macroeconomic. Putem mări salariile, putem da înapoi bugetarilor câteva procente imediat”, a precizat şeful statului.

Vezi AICI ce spune Traian Băsescu despre un nou val al crizei economice

Traian Băsescu: România este în situația de a merge pe sârmă

http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf

Embed: " onclick="document.getElementById('embed_text_9315').select();" id="embed_text_9315" />

De altfel, președintele a spus că România este pregătită pentru o posibilă întoarcere a crizei, însă a menționat că „nu ne va fi bine„.

De asemenea, Traian Băsescu a precizat că România nu este singura “țară în care marea problemă e ziua de mâine”și nu este „o insulă izolată care are restanțe”, întrucât Statele Unite, una dintre cele mai mari puteri economice din lume, se află într-o situație critică. Incapacitatea de plată a Americii ar fi putut să provoace un tsunami pe burse dar și în economiile tutror statelor și ar fi însemnat declanșarea unei crize economice globale fără precedent, dacă membrii Camerei Reprezentanților nu ar fi adoptat acordul care salvează economia țării.

Sistemul de taxe trebuie refăcut

Potrivit preşedintelui, resursa cea mai mare de dezvoltare este creşterea performanţei economice. Dupa plata datoriilor, susţine Băsescu, este necesară refacerea sistemului de taxe.

„Susţin că în primul rând am tăiat oamenilor salariile şi prima obligaţie pe care o avem este să refacem oamenilor salariile. (…) Sunt 1,2 milioane de oameni care au suportat cel mai dramatic factura restrângerilor din 2010 şi 2011”, a spus Băsescu, adăugând că „nu e vorba de o creştere a salariilor ci de o restanţă a statului faţă de cetăţeni”.

Recuperarea salariilor tăiate, principalul obiectiv

Deși obiectivul guvernului este “procesul de recuperare a salariilor tăiate”, șeful statului a spus că autoritățile nu sunt în măsură să spuncă cu cât ar putea crește salariile bugetarilor în 2012.

“Dacă nu apare un derapaj, obiectivul nostrum este ca începând cu ianuarie să continuăm procesul de recuperare a salariilor tăiate. În momentul de față nu suntem în măsură să spunem cât, ne trebuie garanția stabilității veniturilor bugetului de stat”, a explicat Traian Băsescu.

Băsescu: Promisiunea a fost să refacem oamenilor salariile din 1 ianuarie

http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf

Embed: " />

Președintele României s-a întâlnit, duminică, cu delegația comună a FMI, CE și BM. În urma întrevederii, Traian Băsescu a declarat că țara și-a menținut stabilitatea fiscală și s-au creat condițiile pentru o creștere economică, însă a atras atenția clasei politice asupra derapajelor care ar putea să pericliteze această creștere.