Băsescu îi solicită expres lui Iohannis să convoace referendum: „Nu lăsaţi moştenire doar Palatul Cotroceni şi grădina!”
Fostul preşedintele Traian Băsescu şi-a reluat vineri apelul către Klaus Iohannis pentru ca acesta să convoace un referendum privind justiţia după decizia Curţii Constituţionale care îl obligă să o revoce pe Kovesi din fruntea DNA.
Băsescu susţine că dacă Iohannis nu va recurge la referendum va lasă în urma sa funcţia de preşedinte drept una doar cu valoare simbolică.
„Constatând abuzurile inacceptabile ale majorităţii PSD-ALDE-UDMR asupra atribuţiunilor constituţionale şi legale ale Preşedintelui României, Iohannis nu mai are decât calea referendumului pentru a restabili şi împiedica distrugerea arhitecturii constituţionale a statului prin distrugerea Instituţiei Preşedintelui României. Dacă nu o va face, după mandatul său va lăsa moştenire doar Palatul Cotroceni şi desigur, grădina frumoasă a Palatului”, a scris Băsescu pe Facebook.
Fostul preşedinte menţionează trei consencinţe nefericite pe care le stabileşte decizia CCR: dispariţia dublului control asupra revocării procurorilor de la marile parchete, revenirea la epoca Năstase în care parchetele sunt supuse partidului de guvernământ şi golirea de atribuţii a preşedintelui.
Redăm mai jos integral postarea lui Traian Băsescu:
Nu lăsaţi moştenire doar Palatul Cotroceni şi grădina !
1.Susţin aplicarea art.132 alin. 1 din Constituţia României care precizează :” Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei.
2.Susţin aplicarea art.54 alin 4 din legea 303/2004 care precizează : „Revocarea procurorilor din funcţiile de conducere…se face de către Preşedintele României, la propunerea ministrului justiţiei…”.
3.Susţin aplicarea art 94 alin c din Constituţia României care precizează :”Preşedintele României numeşte în funcţii publice conform legi” .
Altfel spus, nesocotind Constituţia şi legea în vigoare, Curtea Constituţională l-a pus pe Preşedintele României în postura de a fi obligat să se subordoneze voinţei ministrului justiţiei deşi acesta are doar mandatul legal de a propune, Preşedintele fiind decidentul.
Acest lucru este profund neconstituţional şi are următoarele efecte :
a)Dispare dublul control pe revocarea procurorilor de pa marile parchete, decizia rămânând strict la discreţia ministrului justiţiei care este numit politic în guvern de un partied şi nu este ales direct ca Preşedintele.
b)În deciziile sale ministrul va fi supus influenţelor partidului din care provine atât la numirea, cât şi la revocarea procurorilor, iar riscul revenirii la epoca Năstase este imminent, asupra şefilor parchetelor instituindu-se un control politic al partidului aflat la guvernare prin ministrul justiţiei care a devenit unic decident.
c)Din punct de vedere al exercitării atribuţiunilor constituţionale, Preşedintele României devine nerelevant având în vedere că funcţia prezidenţială este golită de atribuţii. A pierdut dreptul de a numi preşedintele Autorităţii Naţionale de Comnunicaţii (ANCOM) pentru că a luat-o Parlamentul, a pierdut supremaţia în politica externă pentru că a luat-o Dragnea şi Dăncilă, a pierdut dreptul de decizie în numirea şi revocarea procurorilor pentru că l-a luat Toader pentru Tăriceanu şi Dragnea.
Constatând abuzurile inacceptabile ale majorităţii PSD-ALDE-UDMR asupra atribuţiunilor constituţionale şi legale ale Preşedintelui României, Iohannis nu mai are decât calea referendumului pentru a restabili şi împiedica distrugerea arhitecturii constituţionale a statului prin distrugerea Instituţiei Preşedintelui României. Dacă nu o va face, după mandatul său va lăsa moştenire doar Palatul Cotroceni şi desigur, grădina frumoasă a Palatului.
PS-De ce s-a ajuns aici ? Este altă discuţie .