Băsescu îl DESFIINȚEAZĂ pe marele general Oprea: Vai de capul tău, AMĂRÂTULE!
Abia și-a anunțat revenirea în politică și deja a devenit ținta glumelor și ironiilor. Este vorba despre generalulGabriel Oprea, care a postat pe Facebook o imagine în care apare dând mâna cuBarack Obama. De fapt, poza era trucată, iar Obama se salutase cu Traian Băsescu. (DetaliiAICI)
Traian Băsescu a avut o reacție extrem de acidă. Fostul președinte a ținut să sublinieze că falsul este semnul sub care și-a construit Oprea întreaga carieră.
”Vai de capul tău amărâtule .
Profesorul doctor, general, Gabriel Oprea, chiar a ajuns tare rău şi jos dacă pentru imagine (fără acoperire) falsifică fotografiile de la întâlnirea mea cu Barak Obama.
Înţeleg că falsul este semnalul relansării sale în politică, dar pare că falsul a fost şi semnul sub care şi-a construit toată viaţa marele profesor îndrumător de doctorate.
Altfel, eu îi doresc sănătate .
Vai de capul tău amărâtule !”, a scris Băsescu, pe Facebook.